În cadrul campaniei sociale „Take The Chance”, promovăm modalitățile corecte de filtrare a informației dedicate tinerilor, astfel încât amalgamul de surse de pe internet să fie utilizat nu în detrimentul, ci spre folosul nostru.
Am aflat de la mai mulți tineri, atât de la cei care se află în Republica Moldova, cât și de la cei care au reușit să profite de o bursă de studii peste hotare, despre șansele de care pot profita tinerii astăzi. Noi i-am rugat să ne răspundă la patru întrebări:
- Care sunt oportunitățile de care ai profitat la maximum?
- Au existat unele oportunități pe care le-ai ratat și acum regreți?
- Crezi că promovarea training-urilor, burselor și ale altor evenimente dedicate tinerilor prin intermediul Internetului este o modalitate bună?
- Ce sfat ai putea să le dai tinerilor care urmăresc youth.md?
Patricia Breandin
1. Pentru mine, oportunitățile de care am profitat și încă profit la maxim sunt divizate în mai multe categorii, două cele mai importante fiind oportunitățile de acasă și oportunitățile din țara unde îmi fac studiile, Franța. Acasă, cu siguranță, am avut cea mai frumoasă experiență de voluntar. Încă de la începutul infiltrării mele în lumea voluntariatului, eram atât de motivată să-mi dezvolt abilitățile, încât profitam de orice oportunitate auzită de la prieteni sau de pe rețelele de socializare.
Pe parcurs, am înțeles că nu trebuie neapărat să fii membru a o mie și una de ONG-uri ca să cunoști și să colaborezi cu oameni frumoși, sunt suficiente două-trei proiecte mai aproape sufletului, cum sunt pentru mine Exquisite Academy, POT și CLCT, ca să-ți aducă o satisfacție totală.
Acum despre oportunitățile din străinătate. Făcându-mi studiile în Franța, realizez că este un pic mai dificil să profit de unele oportunități, pentru că nu mereu am curajul să profit de ele, căci se află în afara zonei mele de confort. Totuși,sunt motivată să mă dezvolt profesional, de aceea nu am putut rata experiența simulării Parlamentului European, ocazia de a asista la unele evenimente în Consiliul Europei, iar acum sunt unul dintre voluntarii proiectului European Youth Event 2018. Deci, faptul că studiez dreptul la Strasbourg este o oportunitate imensă pentru mine, însă aceste experiențe minuscule sunt la fel de importante pentru a-mi forma deja unele calități de jurist.
2. Sigur că existat unele oportunități de care nu am profitat și regret. Aici vorbesc despre proiectul FLEX. Mi-ar fi plăcut la maxim să beneficiez de acest proiect, dar mereu au existat pseudo-piedici care m-au oprit, unele dintre ele fiind bariera de limbă și distanța.
3. Sunt absolut pro și încurajez aceasta metodă, pentru că Internetul este astăzi o sursă principală de informare. Totuși, în paralel, ar trebui utilizate și alte metode, precum afișe și chiar prezentări în fața potențialilor beneficiari ale acestor oportunități.
4. Pe final, mesajul meu pentru toți tinerii este că niciodată nu au existat oportunități inaccesibile pentru cineva, există doar lipsa de curaj, motivație și prezența unui munte de scuze, așa că o sa mă împart cu motto-ul meu de viață inventat de mine pentru mine, dar care sper să devină o motivație și pentru restul : “ Niorlăiala îi prima etapă a unei acțiuni dificile, cineva se oprește aici, altcineva însă nu mai are timp de niorlăit, pentru că a trecut la treabă.”
Ion Adam
1. Trăim într-o epocă minunată în care suntem înconjurați de nenumărate oportunități și posibilități, iar abilitatea de a alege anume cele mai importante sarcini poate reprezenta productivitatea activității noastre. De aceea, eu prefer să aleg oportunitățile care vor avea cel mai mare impact asupra productivității și dezvoltării personale și bineînțeles, cele care vor avea un beneficiu pentru viitorul meu. Activitatea recentă care m-a influențat cel mai mult a fost Schimbul Intercultural din Elveția. Această experiență m-a ajutat să cresc ca personalitate și a contribuit la dezvoltarea personală.
2. De multe ori am renunțat la diferite oportunități din cauza reținerii mele în zona de confort, fapt care m-a făcut să regret aceste decizii nechibzuite. Și cum fiecare persoană se învață în urma greșelilor, încerc de acum să profit de orice posibilitate ce-mi apare în cale.
3. Având în vedere faptul că internetul este folosit de toți tinerii, eu consider că promovarea acestor activități prin intermediul acestuia reprezintă cea mai bună modalitate, deoarece adolescenții vor avea posibilitatea de a accesa un domeniu mai vast de informații, care le va oferi mai multe posibilități și oportunități.
4. Cititorilor Youth.md le recomand să profite de orice oportunitate le apare și să nu îi permită zonei de confort să le influențeze activitatea și deciziile: ,,Everything you’ve ever wanted is one step outside your comfort zone”.
Andreea Cornea
1. Am avut ocazia să fac parte din mai multe proiecte de inițiativă și organizații, cum ar fi: CNTM, Dialog Intercultural în Moldova, Asociația pentru Dezvoltare Creativă, Debate Academy, Clubul Oratorilor, care au adus un aport imens la dezvoltarea personalității mele. Pe lângă asta, datorită portalului Youth.md, am putut profita de mai multe oportunități precum participarea la diverse evenimente: HOFS, Festivalul Teatrului Intercultural ș.a.
2. Eu sunt genul de persoană care profită la maximum de oportunitățile pe care le întâlnesc. Aș prefera să regret ceva ce am făcut decât să trăiesc cu îndoiala “ce s-ar fi întâmplat dacă…”
3. Suntem în secolul XXI – secol în care tehnologia a atins apogeul, de aceea consider că internetul este cea mai bună modalitate de promovare a oportunităților, în special dedicate tinerilor.
4. Fii cu ochii pe Youth.md, fii informat!
Mihaela Eșanu
1. Oportunitățile de care am profitat mă definesc astăzi ca personalitate, întrucât fiecare șansă oferită și exploatată mi-a deschis o nouă cale spre succes. Majoritatea lucrurilor cu care mă mândresc au fost posibilități ce au apărut spontan. Astfel, nu aș fi ajuns niciodată președintele propriei mele organizații, SpeakUp! Moldova, nu aș fi călătorit în 10 țări diferite pe parcursul ultimului an și nu aș fi avut prieteni extraordinari, dacă mi-ar fi fost teamă să iau riscuri.
2. Dacă e să stau pe gânduri, nu pot să zic că am regrete colosale, care m-au marcat. Nu neg că acestea ar fi putut exista, dar, fiind o persoană axată pe prezent și nu pe trecut, am încercat să le las în spate. Totuși, ca să fiu complet sinceră, trebuie să mărturisesc că nu îmi pot ierta faptul că am privit filmul bazat pe romanul “Marele Gatsby” înainte să lecturez cartea, că am fost la Paris și nu am ajuns în vârful Turnului Eiffel.. Aceste oportunități pierdute mă motivează, de fapt, să nu mai comit astfel de erori și să mă delectez cu toate provocările pe care mi le pune în față universul.
3. Consider că orice resursă pentru răspândirea oportunităților de acest gen trebuie exploatată la maximum. Promovarea la nivel de mediu online este una dintre cele mai eficiente, în viziunea mea, deoarece tinerii, fiind foarte prezenți în spațiul virtual, vor recepționa informația mult mai rapid. În momentul în care radioul, televiziunea și presa scrisă pierd din teren în rândurile tinerilor, Internetul devine prioritar în promovarea evenimentelor și proiectelor dedicate acestei categorii de vârstă.
4. Dragi următori youth.md, nu ezitați să luați riscuri, să vă aventurați în cele mai nebune provocări și experiențe, ce ar putea contribui la dezvoltarea voastră. Atunci când vă uitați în urmă la viața voastră, fiți siguri să nu aveți nevoie să utilizați construcția ‘Dar dacă…’
Cătălina Guțul
1. Fiecare perioadă a vieții își are frumusețea ei, important e să observi realitatea și să faci lucrurile la timpul lor. Am avut marele noroc să dau despre oamenii care să-mi arate locurile potrivite. Prima mea oportunitate, cheia spre implicare în viața socială, a fost participarea mea în calitate de membru al Clubului Oratorilor. În 4 ani de activitate am învățat multe, pentru că nu am ezitat să merg la provocare și să îmi asum unele responsabilități. Provocarea numărul unu, a fost să particip la Concursul Național de Oratorie „ORATORUL ANULUI”, 2013, care m-a motivat să continui ce fac și să excelez în ceea ce îmi place (deoarece locul 3, era mai mult un eșec decât o realizare). Perseverența și voința de autodepășire m-a adus în momentul când comunicam altor tineri cum să vorbească unui public și să se facă auziți. Am avut posibilitatea să livrez informații copiilor , tinerilor și adulților. Și am o admirație deosebită pentru cei care pot să o facă zilnic și constant cu adorabilii copilași, pentru că e nevoie de o dedicare extraordinară. Un proiect care îmi este drag sufletului și sunt bucuroasă că am reușit să-l organizez este Tribuna Gândurilor Bune. Acesta a dat șansa multor persoane să spun cu voce tare în public gânduri frumoase, cuvinte de încurajare. În urma acestor activități am reușit să învăț ce înseamnă lucrul de echipă și cum e să îți asumi responsabilități care neapărat trebuiesc realizate. Am învățat că fricile pot fi depășite și emoțiile controlate. Toate aceste lucruri m-au pregătit pentru activității mult mai importante, și anume, să fiu voluntar la Consiliul Național al Tineretului din Moldova. Aici am avut marea posibilitate să fortific cele deprinse și să dezvolt noi aptitudini, spre exemplu încrederea în oameni și în aptitudinile lor. Un succes personal, aș spune este, organizarea a mai multe evenimente (nu voi da nume) care m-au făcut mândră și care m-au convinsă lucrurile frumoase trebuiesc multă muncă și dedicație. Și cele mai recente oportunități mi-au fost oferite de către Consiliul Național al Tineretului din Moldova, astfel am participat la un program de informare despre „Dialogul Structurat cu Tinerii”, Sibiu, România și Trainingul în Advocacy și Campanii ‘Boost your Advocacy Impact”, Bruxelles, Belgia. Cât și prima marea angajare în câmpul muncii, Coordonator Monitorizare și Evaluare Politici de Tineret, Consiliul Național al Tineretului din Moldova.
2. Sunt o serie de activități la care regret că nu am participat. Au fost diverse „motive” precum: nu am suficient timp, nu e momentul potrivit pentru aceasta, voi încerca data viitoare. Astfel am pierdut șansa de a participa la Diamond Challenge Moldova, proiectul UpGreat , EnAble și YouthSpeak Forum. Și într-un final nu am găsit timp pentru ele. Chiar dacă domeniul care mi l-am ales nu are tangență cu oportunitățile sus enumerate, aptitudinile și networking-ul care l-aș fi putut crea ar fi fost mereu utile, pentru că zilnic putem fi supuși diferitor situații care trebuiesc depășite.
3. Cert este că internetul a devenit o modalitate foarte bună de informare și promovare a diverse servicii. Acesta este o sursă accesată de toți, de la mic la mare, respectiv sunt de părerea că internetul este o modalitate forate bună de promovare a tuturor oportunităților pentru tineri, și nu doar. Instrumentul respectiv este pus la dispoziția omului ca să-l utilizeze la maximum, în special pentru astfel de scopuri. Plauzibilă este inițiativa tinerilor de a crea o platformă care conține diverse oportunități pentru tineri.
4. Pentru cititorii youth.md : Dragi cititori, când faceți o pauză accesați această platformă (youth.md) și utilizați timpul rațional, informându-vă despre evenimentele care urmează și care pot aduce un impact în planurile de viitor. Beneficiați de orice o șansă pentru a încerca ceva nou. Astfel veți înțelege care ar putea fi perspectiva în viitoarea voastră carieră și, de ce nu, în viață. Nici o activitate nu e timp pierdut, e timp investit în crearea relațiilor și de cunoaștere a lumii.
Cristian Colibaba
1. Oportunități avem cu toții. Unele ni le asumăm, iar altele le respingem. Privești înapoi și te gândești: ce bine că am făcut lucrul ăla, ce bine că am mers în locul ăla. Un exemplu bun pe care îl voi ține minte toată viața a fost excursia din timpul vacanței de vară în Grecia, unde am căpătat amintiri speciale și mi-am făcut prieteni noi. Pe lângă cunoașterea unei noi culturi și a unei societăți diferite, am rămas în final cu o experiență încântătoare. Unele din aceste oportunități pot forma prietenii pe viață, iar participarea și implicarea în voluntariat nu este o excepție. Datorită “Centrului de Excelență ALC” m-am convins încă o dată de acest adevăr. Am cunoscut profesori și studenți din S.U.A., Marea Britanie sau Scoția care au o mentalitate și o viziune diferită asupra societății contemporane și m-au făcut să privesc și să apreciez din alt punct de vedere viața de zi cu zi.
2. Desigur că au fost oportunități de care nu am profitat la maxim, însă chiar dacă nu am făcut-o, nu trebuie să-mi irosesc timpul pentru regrete. Nu are sens. Dacă aș fi să enumăr unele dintre acestea, mă gândesc la schimburile interculturale din Elveția, Danemarca sau din alte state ale Uniunii Europene. Înțelegerea modului în care funcționează democrația în alte țări și dezvoltarea unei gândiri critice față de diversitatea culturală europeană sunt câteva din aspectele importante de care aș fi dorit să beneficiez.
3. Consider că promovarea training-urilor și a diverselor evenimente dedicate tinerilor prin intermediul internetului este o modalitate bună, deoarece trăim în secolul tehnologiilor, unde viața adevărată e substituită de o lume virtuală în care adolescentul petrece în mediu 2-3 ore zilnic. Internetul este cea mai bună metodă pentru a răspândi o idee printre rândurile tinerilor, astfel încât tehnologia ne ajută să fim mai rapizi în procesul de comunicare și informare. După cum spuneam, tehnologia ne face viața mai ușoară, însă nu ar trebui să devenim în totalitate dependenți de ea.
4. Oportunitățile trebuie direct corelate cu punctele forte, dar și cu cele slabe. Spune “Da” oricărei ocazii care apare. Indiferent dacă vei avea succes sau eșec, te vei alege, cu siguranță, cu istorii interesante, care vor fi încă o piatră de temelie pentru construirea viitorului tău.
Articol realizat de Irina Guțu, Laura Catarau și Lucia Cernat, voluntari youth.md.
No Comment