Ion Druță este scriitorul celor mai plasticizante cărți. Operele sale sunt scrise într-un limbaj complicat și filosofic, care ascund enigmele din spatele unor povești de viață, a unor sentimente sau trăiri de-a le sale. Multora le vine greu să înțeleagă ce vrea să spună Ion Druță în operele sale pentru că deseori acesta folosește simboluri literare, dar unii din contra iubesc acest stil. Vă propunem mai jos o listă cu cele mai interesante și citite cărți, scrise de Ion Druță.
1. „Clopotnița”
„Clopotnița” nu e doar o construcție medievală de cult, sechestrată de autorități și arsă, chipurile, de fulger. Împreună cu Hronicul, ea este imaginea metaforică a istoriei și a credinței noastre denaturate și umilite de aceleași oficialități. Iar întrebarea fundamentală,unde ai fost în seara când ardea Clopotnița? Va fi, din pacate, actuală încă pentru multe generații înainte. Această proză a lui Ion Druță era ea însăși ca o bătaie de clopot revărsându-se din lăcașul amenințat de flăcări.O avertizare care trebuia să ajungă (și a ajuns!) mai ales la conștiința tinerilor.“ – Eugen Lungu Less
2. „Frunze de dor”
„Frunze de dor” este primul roman al scriitorului și academicianului basarabean Ion Druță.
Romanul „Frunze de dor” cuprinde o perioadă scurtă din primavară pînă în toamna anului 1945, ultimile luni de război şi primele luni de pace. E un răstimp bogat în evenimente de importanţă cardinală pentru om şi pentru ţară: sfîrşitul războiului, întoarcerea la munca paşnică, cicatrizarea unor răni sufleteşti. Timpurile sînt grele dar viaţa şi tinereţea triunfă – tinerii de 16-17 ani muncesc în ogoare, trăiesc primele iubiri şi drame, dansează la club… îşi primesc viaţa.
3. „Horodiște”
În cazul nuvelei „Horodiște”, tema principală este copilăria. O temă secundară, dar foarte importantă, este și cea a familiei. Astfel, în nuvela lui Ion Druță, rolul familiei în formarea și dezvoltarea personalității și a percepției copilului asupra lumii și a vieții este esențial.
4. „Ultima lună de toamnă”
E semnificativ titlul operei care ni-l aduce pe bătrînul tată, ajuns în toamna vieţii sale, ca personaj principal. El simte sfîrşitul vieţii sale şi hotărăşte ca înaintea morţii să mai vadă încă o dată zestrea sufletească a celor şase copii risipiţi prin lume. O face anume toamna. E semificativ și timpul ales. E vorba nu numai de bătrîneţea eroului, ci toamna e şi vremea musafirilor în Moldova. Pornirea nu e îtîmplătoare. E o probă a valorilor eterne. Copii nu au venit la izvorul vieţii lor şi pe bătrîn îl frămîntă, dacă nu cumva şi-au pierdut esenţele cultivate de veacuri de către neam? Din această simplă pornire desprindem frumoasa idee – rostul omului pe pămînt.
5. „Păsările tinereții noastre”
„Drama lui Ion Druță „Păsările tinereții noastre” ne vorbește despre suflet, pledează pentru sensibilizarea lumii interne a omului, pentru spiritualitate… piesa e plină de mult adevăr omenesc, dar și de durere, „plânsul interior” fiind o altă marcă a originalității lui Ion Druță” – Eliza Botezatu
Mai multe articole găsiți pe pagina Youth.md. Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tineri!
Reporter Youth.md: Doni Adela
No Comment