Proiectul socio-creativ Singur Acasă, Ediția II, destinat copiilor de migranți, a fost lansat!


Centrul de Teatru din Moldova anunță continuarea Proiectului socio-creativ „Singur Acasă”, Ediția a II-a, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării din Republicii Moldova și Kaufland Moldova.

Proiectul este dedicat copiilor de migranți din Republica Moldova.

Scopul Proiectului constă în facilitarea integrării sociale, a copiilor și adolescenților ai căror părinți sunt plecați peste hotare, prin crearea unui climat social propice pentru incluziunea comunitară, utilizând metodele și practicile artistice specializate.

Activitățile prevăzute în cadrul Proiectului socio-creativ „Singur Acasă”, Ediția a II-a sunt: Concursul de eseuri și poezie „Singur Acasă” Ediția a II-a, Laboratorul literar, Editarea cărții „Eseuri și poezii de dor” Ediția a II-a, Prezentarea spectacolului „Scrisori către mama și tata”, după piesa dramaturgului Dumitru Crudu, în interpretarea trupei Night Guguță a Teatrului municipal de Păpuși „Guguță”, în 6 localități partenere și Premiera filmului documentar „SOLUS”, în regia lui Frederic Siroul, co-regizor fiind Olga Lucovnicova!

Laboratorul Literar „Singur Acasă”, Ediția I (2021)

În total au participat la Concursul de eseuri și poezie „Singur Acasă” Ediția a II-a – 230 de elevi din 39 de licee și gimnazii din Republica Moldova. Au dat curs invitației de a participa în Proiect următoarele raioane: Sîngerei, Ungheni, Orhei. Ediția a II-a a Proiectului ne-a oferit posibilitatea de a invita în calitate de beneficiari 40 de elevi și eleve din 3 raioane.

Numeroase activități culturale sunt prevăzute, astfel sunteți invitați să urmăriți pagina-web a Centrului de Teatru din Moldova pentru a putea a fi alături de copiii migranților!

„În anul 2021, în pofida pandemiei Covid-19, am reușit să desfășurăm prima ediție a Proiectului socio-creativ „Singur Acasă”. În cadrul Proiectului, am ascultat zeci de istorii din familiile în care copii duc o luptă aprigă cu sine însuși, însă ceea ce am descoperit în sufletele lor a întrecut imaginația noastră. Prin intermediul Proiectului ne-am propus să comunicăm, în special tinerilor părinți, despre efectele dramatice, provocate de despărțirea de copii. Noi, echipa Centrului de Teatru din Moldova, vom face tot ce ne stă în puteri pentru a-i ajuta să-și depășească stările psiho-emoționale negative, să înțeleagă complexitatea și cauzele situațiilor familiale pe care le trăiesc și să devină tineri și tinere împlinite”.

Alina Țurcanu, Președinta Centrului de Teatru din Moldova

Acest proiect este realizat cu suportul Programului anual de Granturi pentru organizațiile de tineret, ediția 2022, finanțat de Ministerul Educației şi Cercetării al Republicii Moldova (MEC), cu sprijinul financiar al Kaufland Moldova și implementat de Centrul de Teatru din Moldova (CTM).

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vino la Students’ Fashion Day și descoperă lucrările absolvenților de design vestimentar
Next Expoziție de documente SPIRIDON VANGHELI, 90 de ani de la naștere
Centrul de Teatru din Moldova
About the author

Centrul de Teatru din Moldova

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + thirteen =