Participă la școala de vară SMART în domeniul antreprenorial


școala de vară SMART

Academia de Studii Economice a Moldovei organizează în acest an o școala de vară SMART în domeniul antreprenorial și invită toți tinerii interesații să participe, pentru a-și încerca îmbogăți cunoștințele în domeniu.

La școală sunt bine veniți să participe tineri și tinere interesați de domeniul antreprenorial, precum și cei care deja au o idee de business și doresc să o dezvolte. 

Școala de vară va dura 6 săptămâni, în două ediții: 20 iulie – 31 august și 10 august – 20 septembrie. Perioada de înregistrare pentru școala de vară SMART, pentru prima ediție va fi până pe 15 iulie 2020, iar pentru ediția a doua  va fi până pe 5 august 2020. 

Participarea la școala de vară este gratuită! Iar pentru înregistrare este necesară completarea formularului de participare: aici

În cadrul școlii de vară participanții vor învăța despre:

  • Cum să identifici și să testezi o idee de business;
  • Cum să elaborezi un model de business pentru o idee testată și să gășești finanțări;
  • Cum să-ți diferențiezi produsul și să-l faci inovativ;
  • Cum să pregătești produsul pentru lansare, în special, în domeniul online;
  • Cum să creezi și să gestionezi o echipă;
  • Cum să anticipezi și să diminuezi riscurile;
  • Cum să te asiguri că respecți toate prevederile legislației și că îți sunt protejate drepturile de autor.

Programul școlii de vară va conține:

  • Activități de training;
  • Întruniri cu antreprenori;
  • Mentorat;
  • Lucru asupra modelului de business.

La finalizarea școlii tinerii vor avea un model de business dezvoltat și testat. Școala de vară SMART este organizată în cadrul proiectului SMART Cafes, co-finanțat de programul ERASMUS+ al Uniunii Europene, în care ASEM este partener. Mai multe detalii despre proiect, găsiți aici

Partenerul care oferă sprijin financiar pentru organizarea școlii de vară SMART este compania Smart Credit

Pentru companiile care doresc să susțină proiectul sau doresc să vină cu alte idei pentru tinerii din Republica Moldova, pot scrie la adresa: bucos.tatyana@gmail.com.

Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!

Previous Casting Eco Fashion Photography pentru tineri și tinere (12 - 20 de ani)
Next ADR Nord: Concurs pentru ocuparea funcției de specialist în monitorizarea proiectelor
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *