Participă în cadrul Programului de granturi mici și beneficiază de resurse pentru activități

Programului de granturi mici, IALOVENI, oportunitate, grant

Fondul pentru Tineri Ialoveni anunţă lansarea celei de a XVII-a runde a concursului de proiecte din cadrul Programului de granturi mici pentru tineri, destinat grupurilor de iniţiativă civică ale tinerilor şi consiliilor locale de tineret din localităţile raionului Ialoveni. 

Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a raionului Ialoveni, iar scopul lor este participarea sporită a tinerilor la viaţa publică şi dezvoltarea durabilă a comunităţii; facilitarea accesului tinerilor la educaţie, instruire şi informare; participarea culturală şi timpul liber al tinerilor, precum şli implicarea tinerilor în procesul decizional.

Pentru a participa la această rundă de finanţare a programului, trebuie să întreprinzi următorii paşi:

  1. Formează un grup de iniţiativă civică din cel puţin 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 30 ani sau convocaţi într-o şedinţă membrii consiliului local al tinerilor.
  2. Descărcă formularul de aplicare de pe paginile web: www.fondultinerilor.md sau www.il.md Tot aici găsești și Ghidul solicitantului de finanţare pentru a afla mai multe despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
  3. Completează formularul de participare împreună cu membrii grupului de iniţiativă consiliului local al tinerilor din localitate.
  4. Trimite formularul până la 17 septembrie 2018 la adresa de e-mail: pgm@fondultinerilor.md sau la sediul Consiliului Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, et. 2, Anticamera). Grupurile de iniţiativă civică ale tinerilor şi consiliile locale de tineret pot expedia unul sau mai multe proiecte, fiecare, în cadrul unei runde a Programului de granturi mici.

Fondul pentru Tineri poate oferi finanţări cu valoare maximă de 10 mii lei pentru un proiect. Perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim 2,5 luni. Data preconizată de începere a proiectelor este 28 septembrie 2018, iar data finisării proiectului nu trebuie să depăşească 15 decembrie 2018. Proiectele propuse trebuie să fie realiste privind perioada în care urmează să fie realizate (primăvară – vară). Pentru mai multe informaţii contactează-ne la tel. 0 268 95146 sau e-mail: pgm@fondultinerilor.md.

 

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB//Specialist recrutare în cadrul unei companii de nivel internațional
Next Vezi care sunt cele mai răspândite mituri legate de advocacy
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply