O poezie pe zi // „Despre adevăr” de Octavian Paler


La drept vorbind, toată viaţa mea e un şir de pasiuni eşuate. Mereu am luat-o de la început. Ca un adevărat rac ce sunt.

Nu s-a zis că adevărul unui om este ceea ce el ascunde?

Singurele paradise adevărate sunt paradisele pierdute.

Convingerea mea e că inteligenţa i-a fost dată omului pentru a se îndoi. Ar fi nu doar ridicol să-mi închipui că adevărurile mele sunt, neapărat, mai adevărate decât adevărurile altora. Ar fi şi dăunător. M-aş lipsi pe mine însumi de şansa de a înţelege ce am greşit.

Orice adevăr care nu mă omoară, mă face mai puternic.

Cei cu adevărat curajoşi vorbesc puţin despre curaj.

Niciodată nu se ştie cât adevăr poate îndura un om.

Un adevăr pentru un singur om, s-a zis, e un adevăr trist. Un adevăr pentru toată lumea e improbabil, poate chiar periculos. Dar există adevăruri pentru doi oameni, fără de care nicio viaţă nu e completă.

Într-o dragoste adevărată trebuie să fii puţin sclav pentru a fi liber, adică să nu mai vezi nimic în jur.

Marea e, probabil, singurul loc unde se poate înţelege bine, cu adevărat, diferenţa dintre mitologie şi istorie.

Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.

Goya zicea că somnul raţiunii naşte monştri. Da, e adevărat, probabil. Dar şi somnul dragostei naşte monştri. Şi somnul încrederii în ceilalţi.

Duc, când sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor în care nu-mi păsa că timpul trecea. Dar, probabil, a spune întreg adevărul despre tine e cu neputinţă.

Vă daţi seama ce ar însemna să fie luată “ca adevăr” ideea lui Nietzsche că “Dumnezeu a murit”? Duhoarea metafizică răspândită de cadavrul lui Dumnezeu ar face viaţa irespirabilă.

Dacă scormoniţi prea mult prin legendele lui Don Juan, nu veţi găsi decât un pat oarecare. Credeţi că merită efortul? Orice femeie adevărată vă va spune ceea ce recunosc eu acum. Că nu bărbaţii sunt de vină pentru dereglările dragostei, ci speranţele pe care ni le-am pus noi, femeile, în ei.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vino la proiecția filmului „Seventeen Puterea Dragostei”
Next DOR // Participă în cadrul programului Diasporă Origini Reveniri
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − seventeen =