NATO – organizația care oferă o legătură unică între Europa și America de Nord


NATO

Fie că în discuții sau la școală, cu toții am auzit de anumite organizații mondiale, numele cărora este cunoscut de fiecare. Însă, câți dintre noi chiar știu ce sunt acestea sau cu ce presune activitatea lor? Una dintre cele mai cunoscute organizații de acest gen este NATO, care poate fi descifrată ca Organizația Tratatului Nord Atlantic.

Punctele de bază ale acesteia sunt:

  • Alianța politică și militară, prin care garantează libertatea și securitatea membrilor săi, promovând alienarea conflictelor prin metode democratice;
  • Apărarea colectivă, prin care NATO se angajează să respecte principiul conform căruia un atac împotriva unuia sau mai multora dintre membrii săi este considerat un atac împotriva tuturor (Până acum, Articolul a fost invocat o singură dată, ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie din Statele Unite ale Americii, din anul 2001.);
  • Legătura transatlantică, întrucât este o alianță de state din Europa și America de Nord, ce reprezintă o legătură unică între aceste două continente, dându-le posibilitatea de a se consulta și a coopera în domeniul apărării și securității și de a realiza împreună operațiuni multinaționale de management al crizelor;
  • Conceptul strategic 2010, care definește sarcinile de bază ale NATO, ca de exemplu: apărare colectivă, managementul crizelor și securitatea bazată pe cooperare.

Cei mai importante în Organizaţia Tratatului Nord Atlantic sunt statele membre însele. În prezent, există 30 de state membre, printre care și România, Bulgaria, Canada, Luxemburg și altele.

Însă apartenența la NATO este deschisă „oricărui alt stat european în măsură să dezvolte principiile acestui Tratat și să contribuie la securitatea zonei Atlanticului de Nord.”

NATO deține ceea ce Tratatul numește Planul de acțiune pentru aderare. Acesta ajută membrii aspiranți să se pregătească pentru aderare și să respecte cerințele cheie, furnizând sfaturi practice și asistență personalizată.

Zilnic, statele membre se consultă și iau decizii în aspecte legate de securitate la toate nivelurile și într-o diversitate de domenii. O „decizie NATO” reprezintă expresia dorinței colective a tuturor celor 30 de state membre, întrucât toate deciziile se iau prin consens.

Evenimente-cheie:

  • 1949 Semnarea Tratatului de la Washington, 4 aprilie;
  • 1989 Căderea Zidului din Berlin;
  • 1991 NATO dezvoltă parteneriate cu foștii adversari după destrămarea Uniunii Sovietice;
  • 1995 NATO se angajează în prima sa operațiune de management al crizei din Bosnia-Herțegovina;
  • 2001 Atacurile teroriste de mare anvergură din New York și Washington D.C. NATO invocă Articolul 5 pentru prima dată în istorie și adoptă o abordare mai amplă a securității;
  • 2003 NATO preia comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate – ISAF – în Afghanistan;
  • 2010 NATO adoptă Conceptul strategic 2010 „Angajament activ, apărare modernă”.

Dacă ți-a plăcut articolul, accesează paginile Youth.md de Instagram, Facebook și Telegram pentru informații și oportunități relevante pentru tine.

Reporter Youth.md: Pascal Cristina

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Interviu cu tânărul Daniel Marandici unul dintre câștigătorii programului „Burse pentru Viitorul Tău”
Next Webinar gratuit pentru cei pasionați de Social Media
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =