Granturi pentru creșterea educației în domeniul agricol prin programe mass – media


granturi agricultura educație mass media

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) lansează un apel de cereri de granturi pentru dezvoltarea și distribuirea soluțiilor inovatoare în domeniul comunicării și a mass-mediei pentru agricultorii moldoveni.

Grantul (granturile) au ca scop să diversifice informarea agricultorilor despre cele mai bune practici și tehnologii, să facă publice inovațiile din domeniul agriculturii în Republica Moldova și să încurajeze tinerii să studieze specialități agricole pentru dezvoltarea ulterioară a carierei în domeniul agriculturii cu valoare înaltă.

Pentru pachetul complet al dosarului de aplicare și verificarea întrebărilor/răspunsurilor accesați acest link.

Obiective necesare în cadrul proiectului:

Prin intermediul proiectului APM, companiile audiovizuale, edițiile tipărite, portalurile media sau consorțiile de entități vor putea beneficia de granturi dacă vor realiza unul sau mai multe dintre următoarele obiective prin intermediul inițiativelor media:

  • Instruirea agricultorilor cu privire la cele mai bune practici, înainte de sezonul agricol și după recoltare, în cadrul unuia sau mai multor lanțuri valorice selectate de către proiectul APM, și facilitarea procesului de adoptare a tehnologiilor noi de către agricultori;
  • Promovarea noilor tehnologii în agricultura cu valoare adăugată, care au fost adoptate recent în Moldova;
  • Informarea și instruirea părților interesate privind aspectele de marketing, explorarea piețelor internaționale, cerințele piețelor de export, în special ale celor ne-tradiționale, logistică și practici de vânzare;
  • Încurajarea tinerilor să profite de filierele educaționale pentru a-și dezvolta cariera în agricultură;
  • Promovarea bunelor practici agricole și agriculturii durabile, cum sunt Managementul de Combaterea Integrată a Dăunătorilor, standardele GLOBALG.A.P. etc.;
  • Informarea publicului țintă cu privire la noutățile din sectorul agricol din Moldova, relevante obiectivelor APM, enumerate mai sus;
  • Creșterea gradului de sensibilizare a agricultorilor cu privire la noile tehnologii și avantajele acestora pentru a facilita investiții în sector;
  • Prezentarea istoriilor de succes în Moldova a întreprinderilor agricole care au adoptat deja noile practici și tehnologii;
  • Promovarea rezultatelor obținute de antreprenoare din sectorul agricol, sau inițiative care încurajează implicarea femeilor în agricultură.

Solicitanții sunt încurajați să reflecte în mod creativ asupra metodelor pe care le vor utiliza pentru a ajunge la un publicul larg.

Buget pentru granturi și data limită:

Proiectul APM anticipează acordarea a aproximativ 1,300,000.00 MDL pentru finanțarea activităților de grant în cadrul acestui Apel. Suma unui grant poate varia între  300,000.00 MDL și 700,000.00 MDL, dar aceasta va depinde de activitățile propuse și negocierile finale.

Solicitanții interesați au posibilitatea să adreseze întrebări referitoare la acest apel și să primească îndrumări privind modul de completare a formularului de aplicare. Toate întrebările pot fi expediate la adresa grants@moldovaagro.com până pe data de 22 mai 2020.  

Pentru a asigura un proces transparent și corect întrebările urmează să fie adresate prin email, și nu la telefon.

Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la „Scratch Hackathon” și dezvoltă propriul joc online!
Next Abonează-te la aceste 5 canaluri de Youtube pentru un surplus de cunoştințe în fiecare zi!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 1 =