Civilizația românească a avut din toate timpurile o multitudine de obiceiuri, basme și poeme referitoare la dragoste, credință, regi, prințese și vrăjitoare. Românii sunt unul dintre puținele popoare care dispun de o istorie bogată în ramura mitologiei antice. Istoriile acestora s-au format pe parcursul a mai multor ani cu un scop clar și bine definit, acesta fiind formarea aspectelor morale, atât și celor fizice al urmașilor viitoarelor generații ale poporului român.
Despre mitul românesc:
Etnologii, poeții și scriitorii nu numai că au încercat secole întregi să colecționeze și să păstreze istoria basmelor, poemelor, baladelor, dar și să descrie cât mai bine posibil obiceiurile și tradițiile legate de diferite evenimente fixe din an. Toate acestea se datorează miturilor fundamentale care de-a lungul anilor au format patrimoniul cultural român.
Miturile românești în cultura și viața cotidiană a societății nu numai că erau acceptate, dar și proclamate cu scopul de a-și exprima propria opinie cu privire la anumite situații care nu erau apreciate de către toți consătenii.De obicei părerea personală era refuzată, chiar și pedepsită, dar prin intermediul poveștilor, baladelor și profețiilor, scriitorii ordinari dădeau un imbold societății actuale încercând prin diverse metode să-i schimbe originea situației date.
Astfel, în această rubrică îți sunt prezentate 2 mituri ale poporului român care ar putea să-ți stârnească un anumit interes în literatura fantastică românească.
“Mitul jertfei pentru creație”
Cu toții am auzit nenumărate istorii din viața plină de peripeții a meșterului Manole, care ne-au captivat până-n măduva oaselor, dar nu toți cunosc “Mitul jertfei pentru creație” care presupune o tragică istorie a mult iubitului maestru.
Totul s-a început atunci când împăratul le-a cerut meșterilor consăteni să-i zidească cea mai frumoasă biserică de pe fața pământului, care le va fura privirile tuturor dușmanilor săi. Zis și făcut, prima zi de lucru merse ca pe roate, construirea bisericii a fost începută, dar cum norocul nu mergea pe același drum cu muncitorii a doua zi clădirea se dărmase într-un mod foarte straniu.
Manole visase însă în noapte a doua că dacă va zidi o persoană în pereții arhitecturii, aceasta va ține încă mulți ani înainte. Toți își anunțase soțiile să nu-i viziteze în a treia zi, iar singurul care nu o făcuse fusese chiar Manole, a cărui nevastă însărcinată fu adusă ca jertfă pentru creație meșterului. Astfel apăruse și mitul care era știut de popor sub denumirea “Jertfa pentru creație făcută de Manole”.
“Mitul Mioriței” – perla poprului român
"Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei."
Cu siguranță, am auzit cu toții de nenumărate ori aceste versuri ale baladei faimoase “Miorița”. Iată versiunea completă a acestei povești.
Erau trei ciobani, unul moldovan, unul ungurean și unul vrâncean. Ei aveau fiecare oile sale. Odată, ciobanului ungurean și celui vrâncean l-i s-au adunat mania și s-au hotarat pe la apus de soare să-l omoare pe cel moldovan, deoarece acesta era mai vestit, avea oi mai multe, mai mândre și mai cornute, avea și cai învățați, și câini mai bărbați, și era mult mai bogat ca acei doi.
Însă, ciobanul moldovan avea o Mioriță, care-i deja de trei zile nu-i mai tacea gura și încerca să-l avertizeze pe cioban că moarte se apropie , înspre un final a reușit.
Ciobanul moldovan i-a răspuns că dacă așa îi va fi soarta, așa să-i fie, și să se ducă la cei doi ciobani si să le zica să-l îngroape pe-aici pe-aproape, langa strunga sa de oi, iar maicii sale să nu-i spună c-a murit, ci ca s-a însurat cu o fată de crai și că este fericit.Astfel s-a format “Balada Mioriței”
Cultura românească este diversă și foarte interesantă; nu te-ai sătura niciodată să o explorezi. Nu ezita să aflii mai multe despre aceasta chiar și prin o simplă căutare pe Google – puțină cunoștință generală nu a stricat nimănui niciodată, dimpotrivă, ea aduce doar beneficii.
Reporter: Evelina Ciutac
Mai multe sfaturi și articole pe teme lejere găsești în categoria Biblioteca.
No Comment