Deja de mai bine de un deceniu IT a devenit o profesie destul de întrebată și urmată de către tinerii pasionați de codare. Dar cu toate acestea stereotipurile ce țin de fetele din IT nu au încetat, având la bază opiniile greșite ale oamenilor. Dar prin muncă și perseverență acestea au reușit să spargă orice barieră care le stătea în cale. Am decis să-i luăm un mic interviu Danielei Streșnă, trainer și manager pe comunicare în cadrul proiectului de IT din Republica Moldova, destinat fetelor, GirlsGoIT.
În ce constă GirlsGoIT?
GirlsGoIT este un program național care oferă acces, educație și promovare pentru fete în domeniul tehnologiilor. Programul presupune educație în domeniul dezvoltării web, imprimare 3D și robotică. Cu suportul părinților și al partenerilor, au fost implementate deja cu succes cinci ediții de Bootcamp de Primăvară / Toamnă și Tabără de Vară STEM GirlsGoIT. Iar vara aceasta urmează a șasea ediție. Programul este prezent în 18 regiuni din Moldova, prin intermediul unei rețele de 18 cluburi locale, coordonate de ambasadoarele programului GirlsGoIT. Cluburile contribuie la impactul local al programului cu suportul instituțiilor de învățământ și a bibliotecilor locale.
Cu ce scop a fost creat acest proiect?
Când treci pe lângă parcul Universității Tehnice din Republica Moldova unde se adună mulți dintre tinerii care-și văd viitorul în domeniul științelor exacte și a tehnologiilor moderne, în mare parte sunt tineri. În pofida salariilor înalte și a prestigiului asociat cu sectorul TIC, fetele par să se aventureze mai rar în această sferă. O dovedesc și statisticile, iar GirlsGoIT a venit cu o inițiativă care își propune să încurajeze fetele să studieze domeniul STEM. Până astăzi, GirlsGoIT a ghidat peste 2000 fete cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 ani, dintre care mai mult de 500 fete au fost implicate în program prin traininguri de dezvoltare software, hardware și inginerie. 20 fete au beneficiat de un stagiu de practică în cadrul companiilor IT. Iar peste 60 fete au ales o carieră în IT, făcându-și studiile la UTM sau Școli Profesionale.
Cum ai descrie acest proiect în doar 3 cuvinte?
Spirit de echipă, Ambiție, Egalitate de gen;
După experiența ta, ce ai învățat în cadrul GirlsGoIT?
Pentru mine, GirlsGoIT a fost punctul de pornire către lumea IT-ului. Eu fiind studentă (deja absolventă) a Facultății Finanțe, Specialitatea Finanțe și Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei. Sunt parte a programului din 2018, responsabilă de social media. Fiind tentată să aflu ce e de fapt IT, am participat în cadrul Taberei de Vară GirlsGoIT 2018 și pentru mine era ceva „wow” atunci când scriam cod și apărea ceva pe ecran. Această experiență a fost o încurajare, un imbold, care mi-a trezit un interes și mi-a părut foarte interesant.
M-am implicat în organizarea diferitor evenimente marca GirlsGoIT, pentru că voiam să ies din zona de confort și să-mi întrec limitele. Am aplicat pentru poziția de trainer în cadrul programului și actualmente sunt implicată atât în calitate de manager pe comunicare, cât și trainer pentru track-ul de HTML și CSS.
Fiind înconjurată de oameni pozitivi și deciși să schimbe viziunea și perceperea fetelor despre IT, mi-am îmbunătățit calitățile, precum: leadership, planificare, de organizare, socializare și comunicare. De asemenea, datorită acestui program, am beneficiat de oportunitatea de a face un internship pentru poziția de Web Support în cadrul Î.S.MoldData. Ulterior am fost angajată și înconjurată de oameni pozitivi, dedicați sută la sută muncii lor. De la ei am învățat foarte multe, pentru că nu ezitau să-mi ofere un sfat oricând îi întrebam.
Care a fost prima impresie creată de această organizație?
Întâlnind o echipă puternică, aflată în spatele GirlsGoIT și devenind parte a acestui program, mi-am dat seama că lumea arată de fapt altfel și că trebuie să persiste multă ambiție și dorință de afirmare profesională în ceea ce faci. Sunt motivată și entuziasmată că fac parte din programul GirlsGoIT.
Ai avut dificultăți cu care te-ai confruntat în cadrul acestui proiect?
Dificultăți nu sunt, întrucât aici, la GirlsGoIT, fiind înconjurată de adevărați profesioniști în domeniu, de la fiecare în parte am învățat. Și nu este prezent stereotipul precum că dacă ești fată nu poți face IT.
Ce le-ai recomanda fetelor pasionate de IT în legătură cu profesia de viitor?
Pot spune că singurul obstacol care stă în fața fetelor ce vor o carieră în domeniul STEM sunt propriile prejudecăți: ceea ce pare dificil la prima vedere este, de fapt, ceva posibil și nu imposibil. Tehnologiile în zilele noastre sunt accesibile oricui, iar prin proiecte ca GirlsGoIT, orice fată are șansa de a însuși măcar cunoștințe de bază în acest domeniu. Studiază, citește, caută, întreabă, aceștia sunt pașii pentru a deveni un bun programator. Încearcă ceva nou, și, cine știe, poate IT-ul va deveni noua ta pasiune.
Reporter Youth.md: Evelina Ciutac
No Comment