Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău a lansat concursul privind ocuparea funcțiilor vacante în cadrul Centrului Municipal de Tineret Chișinău. Vino în echipa CMTC acum!
Noii specialiști sunt așteptați pentru ocuparea funcțiilor în următoarele domenii: Serviciului de dezvoltare personală și animare a timpului liber, Serviciului de voluntariat și participare, Serviciului de informare și documentare a tinerilor și Serviciului IT.
Profilul candidaților pentru a fi membri din echipa CMTC:
- Abilități de lucru în echipă;
- Aptitudini de comunicare;
- Motivare și flexibilitate;
- Coordonare și monitorizare a activităților din cadrul Centrului.
Cerințe pentru ocuparea funcțiilor:
- Experiență de lucru cu tinerii de cel puțin doi ani;
- Studii superioare prevăzute pentru funcția dorită;
- Cunoașterea drepturilor tinerilor și a legislației în domeniul tineretului;
- Cunoașterea unei limbi de circulație internațională și abilitățile de lucru la calculator vor mări șansele de a obține un post în cadrul CMTC.
Deținerea unui job în cadrul Centrului Municipal de Tineret va asigura doza zilnică de energie și dispoziție, experiențe unice și dezvoltarea propriilor abilități, pentru că tinerii au foarte multe idei noi, care trebuie ascultate și puse în aplicare.
Dosarele pot fi depuse până pe 05.02.2020. Mai multe detalii despre condițiile de aplicare, cerințele specifice și lista documentelor necesare le găsiți aici.
Cunoaște mai multe oferte pentru tineri, urmărind pagina youth.md!
No Comment