Participă la o discuție online despre „noua realitate” pentru mediul de afaceri și în special pentru start-up-urile din Europa de Est, alături de Răzvan Boldiș, fondatorul start-up-ului românesc indexAR.
În cadrul discuției LIVE la Startup Grind Chișinău, Răzvan Boldiș, va relata cum i-a influențat pandemia afacerea, ce s-a schimbat în planul lor de activitate pentru anul 2020 și va împărtăși despre câteva practici și instrumente care îl ajută să se adapteze și să exceleze în noua realitate.
Răzvan a construit un startup care folosește tehnologia de Realitate Augmentată pentru a da posibilitatea companiilor să-și aducă produsele și serviciile în viața clienților.
Transformarea Digitală a accelerat interesul față de soluția oferită de indexAR în domeniile de vânzări, HR și marketing.
„Crearea unei experiențe în AR durează doar 5 minute, în loc de 5 luni cât ar dura crearea unei aplicații de la zero, de asemenea, putem să comparăm produsul cu Wix sau WordPress pentru campanii de AR”.
Răzvan a reușit să acumuleze investiții de peste 250K EURO. Pasiunea pentru antreprenoriat a început să prindă contur în urma participării la EMPRETEC în 2010. De atunci și până în 2015, când a fost fondată compania care a dezvoltat indexAR, a testat mai multe idei.
Autodidact din fire, a lucrat în diverse domenii (vânzări, asigurări de viață, IT, advertising), acumulând experiență pentru a pune bazele propriei companii.
În 2019 a participat în acceleratorul de afaceri InnovX by BCR, unde a lucrat la dezvoltarea start-up-ului său.
Despre lecțiile învățate în accelerator, despre noua realitate și despre planurile de viitor, vei afla joi, 30 Iulie, la 17:00, la o discuție online. Fii online atunci și urmărește pagina de facebook Startup Grind Chișinău.
Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!
No Comment