Din galeria jazzului: 3 personalități ce au revoluționat acest stil muzical


Muzica are un rol important nu doar în lumea artei, ci și în societatea umană. Varietatea sunetelor, dar și a mesajelor transmise prin intermediul ei a reușit să schimbe destinele oamenilor. Cei care au adoptat muzica nu doar ca o delectare a sufletului, ci ca un întreg stil de viață au ajuns artiști de valoare în istorie. Un gen de muzică ce a dat lumii oameni a căror genialitate va rămâne eternă este jazzul. Citește în continuare și descoperă trei personalități marcante în lumea jazzului!

Ce este jazzul?  

Jazzul este un gen muzical care provine din comunitățile afro-americane din New Orleans, Statele Unite. A apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea.

El este înrădăcinat într-o multitudine de stiluri muzicale tradiționale și populare independente, de origine afro-americană și europeană. Jazzul se întinde pe o perioadă de peste o sută de ani. Este un gen în constantă modificare și evoluție, neavând încă o definiție clară.

Ella Fitzgerald

Supranumită “Prima doamnă a muzicii”, Ella Fitzgerald a fost cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite mai bine de o jumătate de secol. S-a născut la 25 aprilie 1917, la Newport News, statul Virginia. Tatăl, William, și mama, Temperance, s-au despărțit la scurt timp după nașterea sa. S-a mutat împreună cu mama sa și cu iubitul acesteia, Joseph Da Silva, la Yonkers, New York.

A obținut în timpul vieții 13 premii Grammy, iar numărul de vânzare a albumelor ei a depășit 40 de milioane. Putea să cânte de la balade, la jazz și să imite orice instrument într-o orchestră. A devenit renumită datorită vocii sale excepționale caracterizată prin claritate, intonație deosebită și o flexiblitate, în evoluțiile sale pe scenă având o mare capacitate de improvizare.

Frank Sinatra

Supranumit „The Voice”, Frank Sinatra este considerat unul dintre cei mai buni cântăreţi ai tuturor timpurilor, lăsând posterităţii nu mai puţin de 1400 de înregistrări muzicale dar şi 60 de roluri în film.

Născut pe Strada Monroe, la numărul 415, în oraşul Hoboken din statul american New Jersey, Frank Sinatra a fost singurul copil al unui boxer şi pompier sicilian, Anthony Martin Sinatra şi al unei moaşe genoveze, Natalie „Dolly” Sinatra. Părinţii lui emigrează în Statele Unite în anul 1895, respectiv în 1897.

Începându-şi cariera muzicală în plină eră a Swing-ului, împreună cu Harry James şi Tommy Dorsey, Sinatra a debutat în cariera solo în anii ’40, înregistrând o notă ascendentă în 1954. A semnat un contract cu casa de discuri Capitol Records, lansând câteva albume foarte apreciate de critici: 

  • “In the Wee Small Hours”, 
  • “Songs for Swingin’ Lovers”, 
  • “Come Fly with Me”,
  • “Only the Lonely”,
  • “Nice ‘n’ Easy”.

Louis Armstrong

Louis Armstrong,numit și „Regele Jazz – ului“, a fost muzicianul de culoare care a dus pe noi culmi jazz -ul. S-a născut pe 4 august 1901, în New Orleans, Louisiana, SUA.

A crescut într-una dintre cele mai sărace zone ale orașului și a avut parte de o copilărie dificilă. Tatal său era muncitor și a abandonat familia imediat după nașterea lui Louis. Mama sa îl lăsa frecvent în grija bunicii sale. Încă din tinereţe a fost atras de muzică, astfel că a început să cânte la colţuri de stradă împreună cu grupuri improvizate. Nu a avut, însă, posibilitatea şi nici forţa să folosească un instrument de suflat pe măsura dorinţei lui.

S-a remarcat prin timbrul vocal grav, un deosebit simţ al improvizaţiei şi pasiune pentru muzică, fiind primul animator care a încercat să distrugă barierele rasiale.

Louis Armstrong a fost un trompetist inventiv, fiind cel care a aplicat metoda schimbării centrulul de atenţie al publicului de la muzica de improvizaţie colectivă la performanţele solo. Cu un timbrul vocal grav şi uşor de recunoscut, Armstrong s-a dovedit a fi un cântăreţ influent, demostrând dexteritate în momentele interpretărilor.

De asemenea, s-a evidențiat prin ceea ce americanii numesc „scat singing“, tehnică în care vocalizele făcute cu sunete şi silabe iau locul versurilor.

Reporter Youth.md: Jangă Alexandru
Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Descoperă Aplicațiile Inteligenței Artificiale la un webinar pentru tineri
Next Experți din România și Moldova te ajută să găsești soluții pentru afacerea ta
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + 17 =