Parteneriat pentru mobilitatea forței de muncă între Slovacia și Moldova. Află de ce oportunități poți beneficia pentru construirea unei cariere în IT, în articolul ce urmează.
Programe de mobilitate a forței de muncă, stagii de practică și schimb de cunoștințe și experiențe culturale. Sunt doar câteva dintre oportunitățile de care se pot bucura tinerii din Moldova, ca urmare a colaborării dintre țara noastră și Slovacia. Despre aceasta a anunțat în cadrul unei conferințe de presă secretara de stat a Ministerului pentru Afaceri Externe și Europene din Slovacia, Ingrid Brocková, aflată într-o vizită oficială în Moldova. Oficialul a menționat și despre unul dintre cele mai recente proiecte lansate ca urmare a parteneriatului dintre țări – „Digi Talents” ( www.digitalents.md) – un program de mobilitate a forței de muncă între Slovacia și Republica Moldova, destinat absolvenților TIC, pentru creșterea potențialului talentelor digitale, programul constituind o oportunitate unică pentru tinerii ce activează în domeniul TIC de a-și îmbunătăți perspectivele de dezvoltare în carieră.
Ingrid Brocková, secretara de stat a Ministerului pentru Afaceri Externe și Europene, Slovacia:
„Ne dorim să motivăm talentele din domeniul IT din Moldova să profite de această șansă unică de a veni în Slovacia și de a lucra într-un stat membru al UE timp de un an. Sunt convinsă că pentru tinerii din Moldova aceasta este o mare oportunitate, așa încât aceștia vor dobândi o nouă experiență de lucru în renumitele noastre companii IT și, drept rezultat, Moldova va beneficia de expertiza lor la revenirea acasă”.
Ana Chirița, directoare proiecte strategice, ATIC:
„Resursele umane sunt cel mai valoros capital pe care îl deține Moldova, iar pregătirea profesioniștilor conform cerințelor industriei IT reprezintă una dintre direcțiile noastre prioritare. „Digi Talents” abordează decalajul dintre educația academică și piața muncii din Moldova și UE, ajutând participanții să-și dezvolte abilitățile specifice hard și soft cerute de angajatori în practică.
Tinerii vor beneficia de sprijin pentru reintegrare, iar acest fapt va facilita transferul de cunoștințe și expertiză înapoi în țara noastră. Pregătirea unor noi generații de specialiști IT este o investiție de durată, care va aduce rezultate în timp, indiferent de schimbările de pe piața muncii.”
Digi Talents – o oportunitate fascinantă pentru tinerii din Moldova
„Digi Talents” este destinat tinerilor cu vârsta de până la 30 de ani, care vor să-și dezvolte abilitățile profesionale în domeniul tehnologiilor informaționale și să obțină cunoștințe, experiențe, dar și să beneficieze de un schimb profesional și cultural, locuind, călătorind și muncind în Slovacia.
În cadrul inițiativei, vor fi selectați 50 de tineri, care vor fi angajați într-o companie slovacă timp de 12 luni sau vor participa la un stagiu de practică timp de 3 luni. Inițiativa este susținută și de sectorul privat și academic, atât din Slovacia, cât și din Moldova.
Viorel Bostan, rector al Universității Tehnice a Moldovei:
„Pentru UTM, cea mai importantă misiune este ca pregătirea absolvenților noștri să întrunească cerințele sectorului privat. Iată de ce, noi suntem deschiși să ne angajăm în orice parteneriat care să ne permită realizarea acestui obiectiv. Sunt sigur că această cooperare va aduce beneficii atât pentru Slovacia, cât și pentru Moldova”.
Sergiu Plăcintă, manager Operațiuni Internaționale, Orange Systems:
„„Digi Talents” este un program de mobilitate unic și foarte inovativ pentru țara noastră, susținut de sectorul academic, public, precum și cel privat. Chiar de la început, Orange Moldova și Orange Slovacia au susținut acest proiect, iar acest fapt este o reconfirmare a angajamentului nostru de a investi continuu în digitalizarea societății, și nu doar în Moldova. Educația și oportunitățile de a învăța peste hotare sunt foarte atractive pentru tânăra generație, alături de posibilitățile pe care le vor avea la întoarcerea în țară, când își vor putea aplica cunoștințele în practică, în proiecte reale. Încurajăm toți studenții eligibili să participe la program și să se bucure de o experiență de învățare unică alături de noi.”
Andrei Ciubotaru, manager Endpoint Security, ESET Slovacia:
„Experiența de anul trecut ne-a determinat să susținem și în acest an programele dedicate dezvoltării capitalului uman. Am rămas plăcut surprinși de susținerea pe care o avem în Republica Moldova, iar noi, în calitate de parteneri ai acestui program, vom contribui la dezvoltarea și educația viitorilor specialiști. Pe termen lung, ne dorim să susținem și să sprijinim tinerii să dezvolte abilități tehnologice și să beneficieze de experiență pentru dezvoltarea unei cariere în IT.”
Proiectul va ajuta talentele din Moldova să-și consolideze abilitățile profesionale și să dobândească noi cunoștințe într-un mediu stimulativ al companiilor TIC din Slovacia, îmbunătățindu-și astfel perspectivele de carieră, în angajare sau în afaceri. Proiectul se va desfășura în câteva etape:
- Incubatorul de instruire – Înainte de a pleca în Slovacia, 50 de candidați selectați vor participa, timp de 6 săptămâni, într-un program de formare profesională, în cadrul căruia vor fi instruiți pentru a fi cât mai pregătiți să muncească în conformitate cu specificul și nevoile companiilor IT slovace.
- Formarea specializată – Tinerii vor ajunge în Slovacia și vor începe perioada de stagiu sau de muncă în calitate de angajați, iar timp de 8 săptămâni vor continua să beneficieze de un program de pregătire intensivă, pentru a-și îmbunătăți cunoștințele practice și abilitățile de cunoaștere a limbii engleze, dar și pentru a însuși elemente de bază ale limbii slovace.
- Incubatorul de talente – După finalizarea stagiului în Slovacia, la întoarcere în Republica Moldova, fiecare participant la program va avea posibilitatea de a continua să-și îmbunătățească calificările pe parcursul a două luni, într-un Incubator de talente. Totodată, beneficiarii vor primi asistență pentru orientare pe piața muncii din țară. Pe lângă oportunitățile de educație, schimb de experiență profesională și culturală și dezvoltarea abilităților IT, 5 participanți cu potențial de a-și dezvolta propriul startup în Moldova vor beneficia de granturi în valoare de 4.000 de euro fiecare, mentorat și ghidare de la specialiști experimentați în domeniul tehnologiilor informaționale, inclusiv sprijin pentru a participa la un programul dedicat startupurilor, oferit în cadrul proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.
Mai multe detalii pe www.digitalents.md sau pe pagina de Facebook, Instagram și LinkedIn.
Mai multe detalii despre eveniment: www.privesc.eu/Arhiva/97127/
Despre „Digi Talents”
Proiectul „Talente digitale pentru Moldova – Slovacia pentru talente: programul de mobilitate a forței de muncă a absolvenților TIC între Slovacia și Moldova” este implementat de Agenția de Dezvoltare și Mobilitate (EMA) în cooperare cu Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) și Coaliția Digitală Slovacă. Proiectul este administrat de Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicii de Migrație (ICMPD) și finanțat de Uniunea Europeană (UE) în cadrul inițiativei Facilitarea Parteneriatelor pentru Migrație (MPF). Acesta contribuie la realizarea obiectivelor de pe Agenda UE privind migrația, prin stabilirea unui program de mobilitate a forței de muncă și va dura până în februarie 2024.
Acest articol a fost realizat cu asistența financiară a Uniunii Europene, contractată de ICMPD în cadrul inițiativei Facilitarea Parteneriatelor pentru Migrație. Conținutul acestui document este responsabilitatea exclusivă a Agenției de Dezvoltare și Mobilitate (EMA) și a Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) și nu poate fi considerat ca reflectând poziția UE și a ICMPD.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment