Ești din Fălești și/sau Glodeni? Înscrie-te în concurs și devino ambasador local pentru promovarea democrației

casmed, grupuri de initiativa, ambasadori locali, Fălești și Glodeni

Asociația Obștească „CASMED” implementează  în perioada 06.06.2019 – 29.02.2020”, în raioanele Glodeni și Fălești, proiectul „O nouă cale de promovare a democrației”, finanțat din sursele Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Scopul general al proiectului este de a încuraja participarea cetățenilor la guvernarea locală.

Obiectivele proiectului sunt:

  1. Creșterea participării cetățenilor din raioanele Fălești și Glodeni la procesul decizional local;
  2. Creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la valorile cetățeniei active și a democrației.

În cadrul proiectului în trei localități din fiecare raion, vor fi create „grupuri de ambasadori locali”, care vor fi instruiți în domeniul democrației, vor identifica problemele comunității și vor propune soluții pentru rezolvarea lor.

Cine se poate înscrie?

  • Grup de persoane care locuiesc în una din localitățile raionului Fălești și Glodeni;
  • Grupuri de inițiativă deja existente în localitățile raioanelor Fălești și Glodeni;

Scrisoarea de intenție va fi expediată la adresa de e-mail: casmed.md@gmail.com, indicând subiectul „Aplicare concurs” sau pe adresa poștală: mun. Bălți, str. Mircea cel Bătrîn, nr.81, ap.51. Scrisoarea în mod obligator va conține denumirea localității și semnăturile a minim 10 persoane din localitate.

Termenul-limită de depunere a scrisorilor de intenție – 10 iulie 2019. Localitățile vor fi selectate după principiul „primul venit – primul servit”.

Pentru mai multe detalii, contactează organizatorii la numărul de telefon: +373 231 2 76 74, sau la adresa de e-mail: casmed.md@gmail.com.

Persoana de contact: Parea Alexandr – coordonator proiect.

Previous JOB//Vrei să călătorești și să fii achitat pentru aceasta? Devino ghid în echipa Panda Tur
Next JOB//Echipa Professional Speaker se mărește!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *