Devotate descoperirii: 5 femei de știință care au dat formă lumii noastre


Timp de secole, multe femei au adus mari contribuții lumii științifice. Au descoperit antitoduri la boli crezute incurabile, au schițat și construit mașinării sofisticate, dar de cele mai multe ori, eforturile lor au fost neglijate sau ignorate.

Pentru prea mult timp, domeniile ȘTIM (știința, tehnologie, inginerie și matematică) au fost construite după discriminări bazate pe gen ce excludeau femeile, fetele, trecutul, prezentul, și viitorul. Acces interzis la educație, tehnologii și poziții de lideri, aceste femei au reușit să ajungă printre bărbații din vârf într-un sfârșit și să devină chiar mai bune ca ei.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, iată șapte femei ce merită pe deplin să fie celebrate.

Tu Youyou

Tu Youyou este o chimistă farmaceutică care și-a dedicat cariera cercetării și în final descoperirii artemisininului, astfel salvând mii de vieți.

Illustration of Tu Youyou
Credits to UN Women

Fiind o studentă parmaceutică, Youyou a învățat să clasifice plante medicinale, să extragă din ele substanțe necesare, să determine structura lor chimică. Devreme încă în cariera ei, Youyou a petrecut mult timp în China de Sud. Acolo, a studiat consecințele devastatoare a malariei și texte chineze vechi de secole despre tratarea acestei boli.

Orice om de știință visează să facă ceva ce ar ajuta lumea.

Tu YOuyou

În 2015, ea și încă doi colegi de-ai ei au primit Premiul Nobel în Fiziologie sau Medicină. Acest fapt a făcut-o primul om de origine chineză să primească acest premiu în astfel de categorie și prima femeie chineză să primească un PRemiu Nobel.

Descoperirea lui Youyou continuă să salveze vieți. Accesează acest link pentru a afla mai multe despre activitatea ei.

Katherine Johnson

Katherine Johnson e o matematiciană a cărei calcule au avut o mare însemnătate pentru explorarea spațiului. Fiind un om de știință la NASA, Johnson calcula traiectorii, ferestre de decolare, și căi de întoarcere în caz de urgență. Toate aceste au făcut posibilă zburarea în spațiu a primilor astronauți americani.

Illustration of Katherine Johnson
Credits to UN Women

Ea a fost prima femeie afro-americană să meargă la o școală și a fost una dintre puținele femei de culoare să lucreze la NASA. S-a confruntat cu discrimnare de rasă și gen de multe ori, dar a știut mereu că acolo era locul ei.

Sunt de natură foarte curioasă. Vroiam să știu ce se întâmpla și de ce. Motivul era foarte important pentru mine.

Acum, la 101 ani, Johnson e o eroină pentru fetele și femeile ce vor să devină ca ea. “Fetele sunt la fel de capabile să facă orice pot face și bărbații.”

Marie Curie

Marie Curie a fost o fiziciană și o chimistă cărei muncă de cercetare în domeniul radioactivității a pus bazele științei nucleare. Ea a fost prima femeie care a câștigat Premiul Nobel, și prima persoaă să câștige două PRemi NObel în diferite domenii științifice.

Illustration of Marie Curie
Credits to UN Women

Curie a mers la universitate în Polonia și a luat dobândit un grad de doctorat la Universitatea din Paris. Ea și soțul ei Pierre au descoperit două elemente radioactive, polonium și radium. Deasemenea, ea a fondat un institut medicinal în Warsaw și a inventat unități X-ray care au ajutat mai mult de un milion de soldați răniți în PRimul Război Mondial.

Nimic nu este de temut în viață, trebuie doar înțeles. Acum e timpul să înțelegem mai mult, și să ne temem de mai puțin.

MArie courie

Curie nu știa de riscurile la care o supunea munca ei de cercetare. Eventual, ea a murit de raze radioactive, dar descoperirile ei continuă să salveze vieți până astăzi.

Segenet Kelemu

Segenet Kelemu este o patologistă de plante moleculare, a cărei cercetări au ajutat mii de fermieri să-și crească mai repede culturile.

Illustration of Segenet Kelemu
Credits to UN Women

Kelemu a crescut într-o familie săracă din Etiopia și a fost prima femeie din regiuna sa să ia un doctorat. “În satul meu, fetele erau aranjate să se căsătorească când erau foarte tinere, dar din fericire eram prea rebelioasă ca cineva să aranjeze vreo casătorie pentru mine. Eram foarte determinată să merg la universitate.”

Scopul meu este să fac o diferență în viața oamenilor și să dezvolt agricultura în Africa.

segenet kelemu

După ani de învățătură, și lucru peste hotare, Kelemu s-a întors în Africa pentru a conduce o nouă generație de oameni de știință. Kelemu a primit Premiul L’Oréal-UNESCO pentru Femeile în Stiință în 2014 și a fost numită una dintre cele mai influente femei din Africa de Forbes Africa.

Maryam Mirzakhani

Fiind o fată născută în Tehran, Iran, Maryam Mirzakhani a visat mereu ză devină o scriitoare. Însă deabia în liceu a descoperit talentul ei pentru matematică – un subiect ce i-a captivat intelectul și creativitatea pentru restul vieții sale.

Illustration of Maryam Mirzakhani
Credits to UN Women

În 1995, Mirzakhani a devenit prima femeie iraniană să câștige medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică, având 41 de punce din 42, iar în 2015, s-a întors doar pentru a câștiga cu un punctaj maxim.

Cu cât mai mult timp petreceam la matematicăm, cu atât de nerăbdătoare deveneam. Iubesc emoția de a descoperi și plăcerea de a înțelege ceva nou, sentimentul de a fi pe vârful dealului și de a avea o privire clară.

Maryam mirzakhani

Cu toate că Mirzakhani s-a stins din viață în 2017, contrbuțiile ei pentru domeniul matematicii încă sunt valoroase, cariera ei pavând drumul pentru mulți matematicieni femei veniți după ea.

Reporter: Daniela Panico

Mai multe recomandări si sfaturi găsesti în categoria Biblioteca.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Instituțiile educaționale sunt invitate să participe la Proiectul Național Youth Service Day
Next Asociația Tinerilor Diplomați: Vino la o discuție cu ambasadorul Franței
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply