Descoperă-l pe Emil Loteanu şi opera lui cinematografică


Cunoaște-l pe Emil Loteanu – regizorul care cu ajutorul mișcărilor și sunetelor personajelor concepea acțiuni capabile să sensibilizeze privitorii.

Arta românească dispune de o mulțime de oameni de vază care, datorită spiritului creator și însuflețirii cu care au creat, au reușit să prefacă micile idei în ceva măreț și de valoare. Unul dintre acești oameni ai frumosului, care au contribuit considerabil la dezvoltarea cinematografiei, dar mai presus de toate – a culturii românești este Emil Loteanu.

Născut la 6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Emil Loteanu a fost unul dintre cei mai apreciați regizori de film ai țării, fiind declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia românească”. Pe lângă ocupația de regizor, a fost și actor, poet și scriitor.

Viața și activitatea profesională a acestuia

A învățat la școala din Clocușna, apoi a urmat studiile la Liceul Sf. Sava din București. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, s-a refugiat la casa bunicilor din Colencăuți. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București. 

În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, urmând studii de cinematografie la Moscova, iar în perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic „A.S.Pușkin” din Chișinău.

A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă MHAT din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie VGIK din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, unde a lucrat între anii 1973 – 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. 

În perioada 1987-1992, a îndeplinit funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova. Acesta a inițiat în lumea cinematografiei două promoții de regizori de film în cadrul Școlii superioare de regie și a fondat „Asociația experimentală de creație Phoenix-M”, revista de teatru și film „Lanterna Magică”, fiind și inițiatorul emisiunii televizate „Se caută o stea”.

Pentru meritele sale considerabile în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de „Maestru Emerit al Artei din RSSM”, „Artist al Poporului din Federația Rusă” , titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 1999, în cadrul Festivalului Internaţional „Est-Vest” din orașul Bacu i-a fost decernat Premiul “Pentru contribuția deosebită la arta cinematografică”, iar în anul 2001, a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București.

Filme celebre ce au cunoscut recunoașterea internațională 

Filmele lui Loteanu sunt un adevărat tezaur al țării și au devenit în scurt timp un arhetip al culturii românești. Este autorul a nenumărate filme și scurtmetraje prezentate la circa 50 de festivaluri și retrospective cinematografice în numeroase oraşe ale lumii cum sunt: Buenos Aires, Baltimore, Budapesta, Helsinki, Tokio, Londra, Montreal, Paris, Roma, Rio de Janeiro, precum și toate republicile fostei URSS. 

Gingasa Si Tandra Mea Fiara Film Online - FilmsWalls
Satra - un film Basarabean

Printre aceste filme se numără: „Luceafărul”(1986) dedicat marelui poet român Mihai Eminescu; „Gingașa și tandra mea fiară” (1978) după nuvela lui Cehov; „O dramă la vânătoare” ce prezintă o poveste dragoste zguduitoare; „Anna Pavlova” (1883) ce înfățișează viața unei balerine; „Romii de aur ai Moscovei” ce scoate în evidență libertățile acestui popor; „Șatra” (1975) ce prezintă o frumoasă poveste de dragoste dintre o țigancă și un hoț de cai; „Poienile roșii” (1966) despre tradițiile adânc înrădăcinate ale neamului nostru; și multe alte filme care nu doar că i-au adus notorietate, dar l-au și pus la locul de cinste pe acesta, căpătâmd respect și admirație în fața cinefililor.

Emil Loteanu a fost un venerabil regizor care a adus vaste schimbări în cultura românească. Acesta a adus fericire pe micile ecrane datorită filmelor sale de neegalat, regizate cu impuls și dorință de a da face lucruri frumoase.

Nu ezita să privești câteva dintre aceste filme pentru a gusta câte puțin din savoarea vremurilor de demult, iar dacă dorești să citești mai multe articole interesante, accesează site-ul oficial Youth.md și paginile noastre de FacebookInstagram și canalul de Telegram, pentru a fi la curent cu toate informațiile noi!

Reporter Youth: Geru Nicoleta

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Asociația Oberliht anunță un concurs de granturi pentru sprijinul artiștilor independenți
Next Festivalul CinePOLSKA - ocazie unică pentru a vedea cele mai recente filme poloneze
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *