Concurs pentru elevi despre proprietatea intelectuală, organizat de AGEPI


concurs pentru elevi agepi

Concurs pentru elevi: Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) anunță organizarea Concursului în domeniul proprietății intelectuale pentru tineri, ediția a V-a.

Scopul competiției este creșterea nivelului de cunoștințe în domeniul proprietății intelectuale, formarea și consolidarea abilităților de inovare și creativitate ale tinerilor, sensibilizarea acestora asupra fenomenelor negative de contrafacere și piraterie, dezvoltarea aptitudinilor și spiritului competitiv, dar și a calităților intelectuale ale tinerilor.  

La concurs pot participa tineri din Republica Moldova și România, care la data înregistrării la concurs studiază în instituțiile de învățământ secundar (clasele a IX-XII-a), profesional tehnic, secundar și profesional tehnic post-secundar. 

Concursul este lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, al cărui generic proclamat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale pentru anul 2021 este „Proprietatea intelectuală și IMM-urile: comercializați-vă ideile”.

Competiția se desfăşoară în trei etape, după cum urmează:

  • etapa I-a: 26 aprilie – 30 iunie; 
  • etapa a II-a: 1 iulie – 31 august;
  • etapa a III-a (finală): 1 septembrie – 31 octombrie.

În cadrul primei etape a concursului, vor fi admiși toți participanții, care se vor înregistra online la adresa http://db.agepi.md.

Termen limită de înscriere: 30 iunie 2021.

În cadrul etapei a II-a, participanții vor răspunde la o serie de întrebări din domeniul proprietății intelectuale, disponibilă la adresa http://db.agepi.md/contest/, doar pentru cei care au fost admiși la ce-a de-a II-a etapă a Concursului.

Fiecare participant, care a trecut în etapa a III-a (finală) a concursului, va pregăti o lucrare (prezentare Power Point, piesă, interviu, filmuleț, studiu, desen etc.) în domeniul proprietății intelectuale, conform uneia dintre temele selectate din Lista propusă de către Organizatorii concursului pentru a III-a etapă a concursului.

Pentru detalii, ne puteți contacta la nr. 022 400 506 sau adresa de email dumitru.tugulea@agepi.gov.md 

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // Keystone Moldova angajează consilier pentru Serviciului de asistență telefonică gratuită
Next Expoziție foto și filme în aer liber la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − 5 =