Clubul Oratorilor organizează un Program de Instruire destinat artei oratorice. Acesta se va desfășura în fiecare sâmbătă și duminică, începând cu data de 28 septembrie și până pe 20 octombrie, la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”. Pot participa tineri cu vârsta cuprinsă între 13 și 25 de ani. Cu siguranță vrei să fii un vorbitor respectat …
Centrul de Informaţii Universitare anunţă lansarea proiectului „Burse pentru formare profesională”, ediția 2019-2020, organizat cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova și susținut de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al RM. Proiectul are drept scop susţinerea tinerilor din medii social-vulnerabile din Moldova, în vederea facilitării accesului acestora la educaţie …
La concurs se pot înscrie jurnaliști și jurnaliste, fotojurnaliști și fotojurnaliste din presa scrisă, radio, TV, online, care abordează subiecte despre egalitatea de gen și/sau drepturile femeilor. Categoriile concursului Concursul va avea următoarele trei categorii: presă scrisă și presa onlineaudiovizual (TV și radio)fotografie Fiecare candidat(ă) va transmite cel mult 3 (trei) produse jurnalistice la una …
În cadrul programului de Mobilitate Erasmus+ Acțiunea cheie 1 și în baza acordului interinstituțional, Institutul de Studii Superioare de Comunicare Socială – Institute for Higher Social Communication Studies (IHECS), Belgia, oferă 4 mobilități pentru studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, ciclului de Licență, pentru semestrul II al anului academic 2019-2020. Data limită de depunere a dosarului de …
În prima serie, ți-am pregătit 7 programe implementate deja de ODIMM în Republica Moldova. Continuăm lista cu alte 6, oferindu-ți mai multe detalii. PROGRAME ODIMM: 8. PROGRAMUL DE STAT “PRIMA CASĂ” Scopul Programului : facilitarea accesului persoanelor fizice la procurarea unei locuinţe prin contractarea de credite ipotecare garantate parţial de stat. Programul este unul național, …
Realitatea virtuală (VR) e prezentul! Este o modalitate fascinantă de a călători în lume și de a avea experiențe uimitoare, folosind nimic mai mult decât puterea tehnologiei. Clubul ingineresc Micro Lab vă invită la o nouă sesiune de Movie Night, în cadrul căreia veți descoperi conceptul realității virtuale și impactul său asupra omenirii. Veți avea …
ODIMM sau Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii este o instituţie publică, non-profit, ce dezvoltă şi implementează programe şi proiecte menite să susţină ideile tuturor antreprenorilor care doresc să dezvolte propria afacere. Fă cunoștință cu 7 programe implementate de ODIMM. 1. START PENTRU TINERI: O AFACERE DURABILĂ LA TINE ACASĂ Ești tânăr și …
ODIMM reprezintă Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, o instituție publică care susține antreprenoriatul în Republica Moldova. Youth.md îți prezintă câteva curiozități despre această organizație. Pe parcursul activității sale, ODIMM a susținut inițiativele antreprenoriale din Republica Moldova prin proiecte destinate diferitor categorii de întreprinderi. A fost fondată în anul 2007 şi este finanțată …
În scopul promovării educației politice în rândul tinerilor, Asociația INVENTO, în colaborare cu Parlamentul Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, prin intermediul Fundației Hanns Seidel în Republica Moldova, lansează apel deschis pentru înscrieri în proiectul Parlamentul Tinerilor – ediția a III-a, o simulare a procesului legislativ în Republica …
Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) anunță concurs de selectare a 20 de tineri/tinere, care studiază la universitate sau colegiu de profil, pasionați de IT și disciplinele de drept cu precădere în dreptul muncii pentru a participa la Rights@Work4Youth Hackathon Chișinău 2019. În contextul în care tinerii vor să se înregistreze în câmpul muncii, …