Clubul de Dezbateri și Negocieri organizează o primă ședință, luni, 17 septembrie, ora 18.45 la Biblioteca Publică de Drept. Prima parte a ședinței va fi dedicată unui training de inițiere. În a doua parte va fi organizată o dezbatere de tip parlamentul britanic. Au fost pregătite câteva teme provocătoare. IMPORTANT: Dezbaterile nu au o tentă politică …
Îți faci studiile într-o universitate din Republica Moldova, dar în același timp ți-ai dori să experimentezi un sistem de învățământ european? Programul Erasmus+ îți oferă această șansă. Începând din anul II de studii poți beneficia de o mobilitate de studii de scurtă durată (Mobilitate Internațională de Credite, ICM), cu o durată de 3-12 luni, într-o …
Ești tânăr și ai vârsta între 16 și 20 de ani ia parte la Youth Exchange „Appreciating Diversity” în calitate de participanți sau unul dintre cei doi lideri de grup (vârstă nelimitată) inclusiv pentru un APV (advanced planned visit) în perioada 5-8 octombrie. „Appreciating Diversity” Youth Exchange ERASMUS+ în Rusia (Tula) în perioada 19-28 octombrie e …
Dacă v-ați simțit vreodată confuz când vine vorba de alegerea fonturilor într-o lucrare, atunci ești binevenit la workshopul gratuit „All about fonts”. La acest eveniment vei afla despre fonturi în ansamblu, clasificarea acestora, ce reprezintă o familie de fonturi, după ce principii se recomandă să le combinăm și cum să le utilizăm ca să creăm o …
Ești tânăr, elev, student sau masterand și vrei să lansezi o afacere/startup? Atunci participă în concursul lansat de Clubul Consulilor Onorifici „DIALOGUE 2018” și CNTM, în cadrul la „Nordic startup awards 2019”. Participanții vor beneficia de lecții teoretico-practice la disciplinile: pregătirea Startup, proprietatea intelectuală, franciza, studierea unei limbi nordice (la alegere), civilizația nordică. Atelierile vor fi gratis, iar profesorii sunt …
Vino la workshop-ul „Food for Thought” din cadrul activEco și învăță cum să cultivi o relație cu hrana bazată pe simplitate, echilibru și încredere în sursele acesteia. Înscrierile se fac online până la 16 septembrie, prin completarea formularului disponibil aici. În cadrul celor trei zile de workshop, se va aborda mai multe aspecte ale unei alimentații sănătoase, …
Ai între 18 şi 30 de ani? Ești pregătit să trăiești o experiență frumoasă în calitate de voluntar peste hotare? Vrei să cunoști mai multe despre Italia și lucrul social? Cunoști limba engleză? Dacă ai răspuns cu „da” la aceste întrebări atunci această ofertă e pentru tine! Misiunea Socială „Diaconia” în parteneriat cu Asociaţia BIR desfășoară un …
Vrei să știi cum poți transforma orice fapt într-o poveste? Școala de Studii Avansate în Jurnalism te invită la un master-class de excepție cu Georgiana Ilie. Evenimentul se va desfășura pe 13 septembrie, ora 17.30, la sediul Școlii Avansate de Jurnalism. Despre speaker: Senior Editor la „Decât o Revistă”; Redactoră-șefă la „Școala9”; trainer de storytelling …
Cum transformăm împreună oraşul nostru în unul prietenos oamenilor şi naturii; cum reamenajăm străzile astfel încât ele să devină prietenoase automobiliştilor, cicliştilor şi pietonilor; care sunt soluţiile tehnologice pentru a administra eficient resursele oraşului şi a îmbunătăţi serviciile publice? Republica Moldova se alătură iniţiativei globale PNUD şi organizează pe 26 septembrie, în Chişinău, Social Good …
Ați implementat o soluție inovatoare care contribuie la regândirea incluziunii migranților în Europa? Regândirea incluziunii este un apel pentru exprimări de interes lansat și finanțat de Programul european pentru integrare și migrație (EPIM) și găzduit de Socialchallenges.eu. Programul European pentru Integrare și Migrație (EPIM) în parteneriat cu Impact Hub vor să identifice soluții social inovatoare (proiect, un proces, un serviciu, practică) situate într – o …