Posts in category

Finanțare


Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei și laboratorul de economie experimentală din Montpellier invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani să participe la un experiment economic. Acesta va fi avea loc pe durata a șase sesiuni, în perioada 23 – 24 septembrie, în intervalele …

Asociația Obștească „Centrul de dezvoltare și antreprenoriat Moldova-Polonia” anunță apelul de propuneri și te invită să participi la întâlnirea „Împreună suntem puternici”, finanțată de Fundația de Ajutor pentru Polonezii din Est din Republica Polonă. Scopul principal al întâlnirii este schimbul de informații și contacte noi. La întâlnire se va discuta despre posibilitățile de cooperare între persoanele active și Centrul. Subiectul întâlnirii va fi: prezentarea …

CNTM cu sprijinul Ministerului Educației Culturii și Cercetării, demarează un program complex de împuternicire a structurilor de tineret la nivel local în participarea în procesul decizional. Este lansat programul de mini-granturi pentru advocacy, prin intermediul căruia structurile beneficiare vor putea să inițieze activități de advocacy. Programul va avea ca obiectiv suportul activităților de advocacy la nivel local.  Organizațiile …

Asociația de Voluntariat Internațional din Moldova anunță selectarea unui grup de inițiativă, compus din minim 3 persoane (și care este în relații bune cu Autoritățile Publice Locale sau alte entități precum ar fi școala/biblioteca din localitate), care este interesat în crearea unui Centru Comunitar pentru tineri cu oportunități reduse din zonele rurale. Acest Centru va …

Ai o idee inovativă în domeniul energetic și ai nevoie de suport financiar? Ai soluții pentru sporirea eficienței energetice sau energiei regenerabile care pot contribui la dezvoltarea celor mai importante sectoare ale economiei Republicii Moldova? Agenția pentru Eficiență Energetică lansează Proiectul „Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republic of Moldova”. Dacă …

HERA, o organizație de caritate cu sediul la Paris și Londra, anunță cel de-al șaptelea concurs internațional de granturi pentru femeile antreprenoare din Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina. Orice femeie antreprenor din una dintre aceste țări este eligibilă să solicite finanțare pentru a procura echipament sau pentru a sprijini alte costuri de dezvoltare a capitalului. …

UE lansează programul de burse individuale Marie Skłodowska-Curie (MSCA) 2019.  Cercetătorii din întreaga lume care au o diplomă de doctorat sau cel puțin patru ani de experiență de cercetare, cu normă întreagă, sunt invitați să-și expedieze fișele de candidatură pe adresa: http://bit.ly/MarieSkłodowskaCurie . Mai multe detalii despre programul de burse și termenul-limită de expediere a dosarelor pot fi …

Programul de Granturi Mici (SGP) al Facilităţii Globale de Mediu (GEF) invită ONG-urile şi OSC-urile să prezinte propuneri de proiecte în domeniile de interes ale programului: conservarea peisajului terestru la nivel de comunitate; co-beneficiile de acces la sistemul energetic cu emisii reduse de carbon; agroecologie inovativă inteligentă din punct de vedere al climei; coaliții de management al …

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat programul național cu finanțare din bugetul de stat „Start pentru tineri: o afacere durabilă la tine acasă!” Programul oferă tinerilor: finanțarea proiectului investițional în sumă de până la 180 000 lei „Business voucher” pentru accesarea serviciilor de instruire și consultanță în valoare de până …

Fondul Granturilor Mici (FGM) este un program al Solidarity Fund PL în Moldova, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia în cadrul Programului Polonez de Cooperare pentru Dezvoltare – Polish aid. Misiunea FGM este de a consolida dezvoltarea locală în Republica Moldova, prin co-finanțarea proiectelor de dezvoltare locală implementate de actorii locali. FGM 2019 – ediția …