Posts in category

Finanțare


pexels.com

OPEN Media Hub oferă granturi, pe care le pot solicita instituțiile media, jurnaliști independenți, bloggeri din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Georgia, Moldova, Rusia și Ucraina. Open Media Hub lansează o nouă competiție de granturi pentru jurnalismul de investigație. Vor fi emise granturi pentru producerea de conținuturi pe teme legate de aspecte regionale importante și de relațiile …

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), structura asociativă a 61 de organizații de tineret, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, demarează un program complex privind capacitarea organizațiilor de tineret prin programe și intervenții instituționale, din care face parte și programul de mini-granturi pentru dezvoltarea instituțională a organizațiilor și grupurilor de inițiativă de tineret. acest …

Stundenții de la Facultatea Economie Generală și Drept de la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) și cei de la Facultatea de Drept de la Universitatea de Stat din Molodva (USM) pot candida pentru bursele de merit EASY CREDIT SCHOLARSHIP 2018. În cadrul programului vor fi acordate câte 2 burse de merit anuale, în mărime de …

Obține un grant de la Fondul Spațiului Economic European, Norvegia, Islanda și Liechtenstein în cadrul unui proiect de susținere a inițiativelor europene transfrontaliere și transnaționale. Proiectele depuse trebuie să vezeze unul dintre domeniile prioritare ale Fondului, stabilite pentru perioada anilor 2014-2021 și anume: Inovare, cercetare, educație și competitivitate; Incluziunea socială, ocuparea forței de muncă în rândul …

Asociația Promo-LEX lansează un Concurs de Granturi pentru proiecte de dezvoltare a serviciilor de plasament de urgență pentru victimele violenței în familie în Republica Moldova. Concursul este lansat în cadrul Proiectului „Promovarea respectării drepturilor femeilor în Moldova prin combaterea violenței în bază de gen”, implementat de către Asociația Promo-LEX, Asociația Împotriva Violenței „Casa Marioarei”, Centrul …

S-au deschis înregistrările pentru programul de burse oferite cetăţenilor Republicii Moldova în instituţiile de învăţământ superior din Ucraina. Partea ucraineană oferă cetățenilor Republicii Moldova, pentru anul de studii 2018-2019, la specialitățile indicate în Anexa nr. 1: 22 burse pentru studii superioare de licență; 10 burse pentru studii superioare de master; 2 burse pentru studii superioare de …

ClimateLaunchpad Moldova​ este competiția în cadrul căreia participanții vor primi tot suportul necesar ca să își dezvolte ideile de afaceri cleantech în adevărate startup-uri cu impact global. Ideile pot fi inovații în domeniul energiei regenerabile, tranziției durabile în lanțul alimentar, mobilității urbane durabile, sau oricare alt domeniu de combatere a schimbărilor climatice, având la bază două …

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu Internews în Moldova, anunță al doilea concurs de granturi în cadrul programului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M) pentru realizarea campaniilor împotriva dezinformării și propagandei în media. Pentru a diminua impactul propagandei și a informațiilor manipulative difuzate de mass-media și pentru a contribui …

Centrul pentru Jurnalism Independent, Deutsche Welle Akademie și Internews desfășoară, în perioada 6-8 iulie 2018, cea de-a patra ediție a hackathonului media – „Puterea a cincea”. „În condițiile în care răspândirea falsurilor prin intermediul mass-mediei devine un fenomen tot mai frecvent, organizatorii au decis să revină la tematica educației media prin prisma actualizărilor și noutăților …

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a semnat un program de cooperare Bucureşti – Chişinău în domeniul educaţiei. Scopul programului reprezintă recunoaşterea şi recompensarea performanţelor şcolare ale elevilor din Chişinău prin oferirea biletelor de odihnă în România, la mare. Potrivit regulamentului, programul se adresează elevilor cu performanţe şcolare excepţionale de gimnaziu şi de liceu cât şi …