Adesea punctul central al unui film sunt vedetele ce au avut șansa să joace în acesta, dar uneori factorul ce contribuie la vânzările producției este persoana care a regizat filmul. Astfel regizorul controlează elementele artistice și dramatice, dând naștere unor noi creații cinematografice, care au la bază talentul și stilul lor distinctiv. Prin urmare am …
Capitolul „afaceri” are potențial în Republica Moldova, mai ales întrucât în ultimii ani, apar din ce în ce mai multe. De asemenea, dacă vorbim despre start-up-uri, câteva denumiri cunoscute apar în vizor. Cu această ocazie, explorăm împreună afaceri de succes din țara noastră. Un start-up este o afacere sub forma unei companii relativ noi. Prin …
Cunoaște-l pe Emil Loteanu – regizorul care cu ajutorul mișcărilor și sunetelor personajelor concepea acțiuni capabile să sensibilizeze privitorii. Arta românească dispune de o mulțime de oameni de vază care, datorită spiritului creator și însuflețirii cu care au creat, au reușit să prefacă micile idei în ceva măreț și de valoare. Unul dintre acești oameni …
Anul 2020 a adus un val de schimbări considerabile la nivel mondial. Situația pandemică a fost factor al modificărilor în cadrul multor domenii sociale și profesionale. Cu greu sau într-un ritm mai rapid, omenirea a reușit să adopte această nouă normalitate de pandemie. Domeniul învățământului nu a fost o excepție de la seria schimbărilor pandemice. …
Pentru o doză de inspirație îți oferim povestea Gretei Thunberg, tânăra activistă care luptă împotriva încălzirii globale și schimbărilor climatice. Află mai multe despre tânăra de 17 ani, numită vocea noii generații! Activismul La vârsta de doar 8 ani a auzit pentru prima dată despre schimbările climatice. La vârsta de 11 ani a suferit din …
Începând cu data de 1 octombrie în liceele din Chişinău, administrarea restricţiilor pandemice a trecut în mâinile autorităţilor. Află cum s-au descurcat pe cont propriu, până acum instituţiile de învăţământ. Astăzi vom vizita cu acest scop un liceu din centrul capitalei, discutând pe parcurs cu elevii. Unele instituții au fost mai norocoase, fiind capabile să asigure …
Află cum s-au descurcat cu provocările pandemiei, antreprenorii din Moldova în cadrul unei discuții LIVE! Pandemia este o provocare pentru fiecare, în special pentru antreprenorii din Moldova. Unele afaceri au falimentat sau stagnează, iar altele s-au reprofilat și continuă să-și parcurgă drumul, fiindcă ceea ce nu te doboară te face mai puternic. Solidaritatea dintre antreprenori …
Valeria are 17 ani și este co-fondatoarea Magical Eco Shop alături de colega sa, Ionela Catana. Magical EcoShop reprezintă Start-Up-ul inițiat în cadrul proiectului Kick Off – A New MAGICAL Life, marca WWM. Inițiativa are drept scop promovarea și facilitarea dezvoltării unui mod de viață sustenabil și conștient. Profitul obținut în cadrul magazinului eco va …
Ținând cont că nu demult elevii s-au reîntors din nou să frecventeze școala, în ciuda diferitelor modele de învățământ ce țin de efectuarea lecțiilor atât online, cât și fizic; am decis să le dăm un șir de întrebări școlarilor din Republica Moldova în legătură cu desfășurarea orelor din instituția lor de învățământ, cât și despre …
Lucrările de renovare a aleii de pe bd Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al Municipiului Chișinău se apropie de sfârșit, însă autoritățile nu au ținut cont de cerințele de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă. Este constatarea membrilor platformei „Chișinăul accesibil pentru Toți”, care și-au propus să atragă atenția administrației capitalei asupra importanței luării …