Mâine, în toate parcurile din Chișinău vor avea loc acțiuni de salubrizare a teritoriului. Fiecare locuitor al orașului poate deveni voluntar și poate contribui la curățarea orașului de deșeuri. În toate sectoarele capitalei au fost stabilite locuri unde se vor întâlni voluntarii, iar autoritățile municipale vor oferi utilaje de colectare a deșeurilor. Dacă doriți să …
În scopul de a prezenta fiecare etapă în elaborarea și executarea bugetului unei regiuni (unități teritorial-administrative) și care sunt metodele de intervenție, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a elaborat un calendar care monitorizează bugetele publice locale. În procesul de descentralizare a puterii, are loc transferul de …
Mark Stam este, la cei 20 de ani ai săi, cel mai proaspăt fenomen de pe piaţa muzicală din Moldova. A devenit arhi-cunoscut cu piesa “Doar noi”, pe care a relansat-o în acest an, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, alături de românca Alina Eremia. Sunt multe lucruri de spus despre acest tânăr cu care ne mândrim, dar …
Pe 7 martie 2018, s-a desfășurat prima ședință trimestrială a Grupului Tematic de Advocacy „Tineret” 2018. În cadrul acesteia au participat reprezentanți ai mai multor organizații de tineret din țară, membre ale acestui grup, care desfășoară sau doresc să desfășoare activități de advocacy, reprezentanți ai Fundației Est-Europene, etc. Grupul Tematic de Advocacy „Tineret” 2018 este …
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui organizează la data de 1 martie un eveniment de donare voluntară de sânge. Astfel, sunteți invitați să contribuiți la dăruirea de viață printr-un înalt act de spirit civic senzibilizând tinerii „O primăvară de vis, plină de dăruire de viață!”. Evenimentul este organizat în contextul Planul de acțiuni în cadrul …
Ai fost vreodată voluntar? Ești interesat de voluntariat în cadrul proiectului Erasmus+? Acestea sunt doar două din cele 8 întrebări adresate în cel de al doilea sondaj oficial lansat pe platforma U-Report Moldova. Voluntariatul este una din puținele ocupații în care tinerii pot să se manifeste altfel decât în mediul academic și să experimenteze de …
În cadrul campaniei sociale „Take The Chance”, promovăm modalitățile corecte de filtrare a informației dedicate tinerilor, astfel încât amalgamul de surse de pe internet să fie utilizat nu în detrimentul, ci spre folosul nostru. Am aflat de la mai mulți tineri, atât de la cei care se află în Republica Moldova, cât și de la cei care …
Nicoleta Colomeeț este o tânără activă, care deja are o experiență bogată în spate. Ea inspiră prin vorbele ei calde și ajută prin sfaturile ei înțelepte. În contextul campaniei youth.md – #TakeTheChance,vă propunem să o cunoașteți mai bine pe cea care are ce spune despre raportul Social Media – tineret. Te invităm să citești acest …
Stresul este marele duşman al oamenilor din secolul XXI, acesta fiind şi cel mai des motiv al problemelor de sănătate. Din cauza presiunii din mediul școlar, elevii fac parte din grupul de risc. Iată 6 metode de a scăpa de stresul cotidian: 1. Fii fericit Aprecieză puterea fericirii. De fiecare dată când zâmbești, sunt mușchi care se relaxează. …
Cristian Chiriță este, la doar 17 ani, un sportiv de performanță la tenis de masă, campion mondial în concursul pe echipe și posesor al titlului de Maestru al sportului. În interviul ce urmează, veți cunoaște istoria de succes a acestui tânăr moldovean. Pentru început , povestește-ne unde te afli acum și cu ce te ocupi. …