Booktok: merită să citești cărțile TikTok-ului?


Prin videoclipuri scurte, estetice, și atractive, platforma TikTok a dat farmec lecturii și a popularizat cititul în rândul a milioane de oameni. Videoclipurile despre cărți, recomandările de carte, și discuțiile literare ce au loc acum în aplicație sunt categorizate sub denumirea de “BookTok”, îmbinând cuvintele “Book” (“carte” în engleză), și Tiktok. Însă sunt aceste recomandări cu adevărat de calitate? 

*Notă: majoritatea acestor cărți sunt scrise în original în limba engleză.

Fenomenul BookTok nu este unul complet nou – acesta a apărut odată cu popularizarea aplicației în anii 2019-2020. Dacă și tu ai ajuns vreodată să vizionezi astfel de videoclipuri, probabil vei recunoaște câteva din următoarele titluri:

  • “The Seven Husbands of Evelyn Hugo” by Taylor Jenkins Reid
  • “We Were Liars” de E. Lockhart
  • “They Both Die at the End” by Adam Silvera
  • “It Ends with Us” de Colleen Hoover
  • “A Little Life” de Hanya Yanagihara
  • “Six of Crows” de Leigh Bardugo
  • “The Song of Achilles” de Madeline Miller
  • “Shatter Me” de Tahereh Mafi
  • “The Midnight Library” de Matt Haig
  • Și multe altele…

Din moment ce această platformă este extrem populară între tineri, majoritatea cărților care devin mediatizate sunt de tipul Young Adult Fiction și Romance. Unele au o notă mai tragică sau tristă (ex: A Little Life, The Song of Achilles, etc.), însă cele mai cunoscute sunt cele despre dragoste.

Când vine vorba despre conținut, structură, și stil compozițional, mulți afirmă că aceste recomandări glorifică cărțile și creează așteptări înalte și ireale. Însă este necesar de luat în considerare că demograficul TikTok-ului este un factor extrem de important în acest context. 

Cărțile promovate pe TikTok nu ar trebui acuzate de falsitate. Cititorii și cititoarele ce se delectează cu un astfel de conținut sunt acele persoane care abia încep să se descopere pe sine și lumea din jur. Da, poate aceste cărți nu sunt cele mai complexe și admirabile operele ale secolului, însă sunt perfecte pentru adolescenți/te care vor să-și petreacă timpul lecturând ceva interesant și captivant.

Urmând această popularizare a unor cărți specifice, efectul BookTok a ajuns și în librării, unde sunt create rafturi și zone aparte pentru a îmbina toate cărțile din această categorie și pentru a face experiența cumpărăturilor mai interesantă pentru adolescenți (spre exemplu, librăriile “Cărturești” din Chișinău au făcut la fel).

Ar trebui de menționat că un element de conflict ce se regăsește în acest fenomen este acela de a include cărți de preferință. Este adevărat că multe dintre ele se află în categoria de LGBTQ+ Romance (ce le permite tinerilor să descopere noi perspective ale identității de gen și a  sexualității), însă nu prea există o varietate de rase în autori și personaje. Astfel, cele mai celebre titluri se restrâng la o anumită categorie de oameni, iar potențialul TikTok-ului de a tranforma lumea cărților într-un loc mai inclusiv este irosit. În același timp, platforma de socializare le oferă autorilor de carte o șansă enormă la succes, din moment ce un singur videoclip poate stârni o întreagă fază de obsesie și popularitate.

Cu toate astea, rămâne de declarat că BookTok-ul are și câteva diamante printre zecile de cărți despre care se vorbește – însă asta rămâne la discreția cititorului/cititoarei. Din punct de vedere obiectiv, este imposibil de clasificat o carte cu un singur termen, prin viziunea unei singure persoane. Experiențele fiecăruia dintre noi ne pot influența opinia extrem de ușor, însă te poți baza pe faptul că niciodată nu vei rămâne singur/singură cu părerea ta. Ar fi bine să diversifici recenziile citite atunci când ești în căutare de o nouă carte!

Nu ezita să urmărești rețelele de socializare FacebookInstagram și Telegram Youth.md!

Reporteră Youth.md: Jaclin Duja

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 4 orașe care o să te facă să te îndrăgostești de România
Next 5 seriale post apocaliptice care ar putea să vă dea lumea peste cap
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply