4 orașe care o să te facă să te îndrăgostești de România


România este o țară plină de locuri turistice inedite. Destinațiile pitorești și arhitecturale încântă ochii oricărui turist care vrea să descopere farmecul acestora. Iată 4 dintre cele mai frumoase orașe din România, care merită vizitate fiecare în parte.

1. Sighișoara

Sighișoara este una dintre puținele orașe-cetăți locuite din întreaga lume, fiind locul în care poți descoperi universul medieval. Acesta include 150 de case locuite, majoritatea având o vechime de peste 300 de ani, fiind completate de culorile pastelate ale clădirilor și străduțele cu suveniruri. Orașul a fost întemeiat de coloniștii sași la începutul secolului al XII-lea și s-a dezvoltat datorită meșteșugarilor, care erau organizați în bresle. Cetatea medievală Sighișoara este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

2. Sibiu

Sibiul e un oraş medieval cu o istorie veche de 900 de ani. Acesta oferă oportunitatea de a observa ziduri ale vechilor centuri de apărare, turnuri denumite după bresle, piețe centrale cu o istorie distinctă, dar și imobile vechi încărcate de poveștile trecutului. Sibiul atrage vizitatori de toate vârstele. În 2007 a câștigat titlul pentru 2019 de ”Regiune Gastronomică Europeană”.

3. Brașov

Brașovul este înconjurat din trei părți de munți, fiind un loc perfect pentru construirea și amplasarea unei cetăți. Orașul vechi, înființat de Cavalerii Teutoni în 1211, este unul din puținele orașe din Evul Mediu care s-a conservat atât de bine după trecerea anilor.

4. Cluj-Napoca

Cluj-Napoca este considerat capitala culturală și economică a Transilvaniei. Orașul este unul dintre cele mai dezvoltate centre din România și le oferă turiștilor o bogată istorie de 2000 de ani și un patrimoniu turistic impresionant.

Așadar, fiecare dintre aceste orașe captează atenția oricărui turist și copleșesc privirile vizitatorilor, dornici de a le păstra în propria amintire.  

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporteră Youth.md: Albu Dumitrița

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Training: „Advocacy și lobby în activitatea structurilor de tineret”
Next Booktok: merită să citești cărțile TikTok-ului?
Valeria Berestean
About the author

Valeria Berestean

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 15 =