Program de granturi în sectorul justiției. INVENTO lansează a II-a ediție a Maratonului Justiției
Asociația INVENTO este o organizație neguvernamentală, non-profit și apolitică, înființată în anul 2011 în scopul promovării dezvoltării socio-economice și justiției sociale. Organizația contribuie la capacitarea umană prin elaborarea și implementarea unor programe în domeniul: justiției, economiei sociale, educației și bunei guvernări. O direcție de activitate a organizației este asigurarea accesului la justiție. În acest sens, …
Au descoperit țara prin World Wild Quest
Clubul Voluntarilor al Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO a organizat și desfășurat cea de a 9-a ediție a evenimentului World Wild Quest. Zeci de tineri au concurat în aventura virtuală, unde au reușit să descopere cele mai frumoase, misterioase și necunoscute locuri din Republica Moldova. Au călătorit în lung și lat prin țară …
Forma organizatorico-juridică potrivită pentru afacerea ta
Intenționezi să lansezi o afacere, dar ai întrebări legate de formele organizatorico-juridice potrivite pentru afacerea ta? Ghidul Întreprinderilor Mici din Moldova, elaborat de Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova, îți vine în ajutor. Acesta prezintă principalele forme existente în Moldova, ce presupun și care e diferența dintre acestea. Forma organizatorico-juridică aleasă pentru afacerea dvs. …
20 site-uri web utile – o „mână de ajutor” pentru elevi şi studenţi
Timpul din clepsidra verii se scurge și iată-ne în pragul unui nou an școlar. Dacă după acest enunț te-ai gândit la nopți nedormite, un munte de teme pentru acasă și dificultăți la înțelegerea materiei nu te grăbi să te descurajezi fiindcă am găsit soluția perfectă pentru tine. Uite că am realizat o listă care conține …
Oportunitate pentru antreprenori // Promovează-ți brandul la o expoziție din România
Oportunitate pentru antreprenori // Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) invită agenții economici cu reprezentanță în România să participe la o expoziție: „REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ” la Baia Mare, care se va desfășura în perioada 09 – 11 octombrie 2020, în incinta Sălii Polivalente Lascăr Pană. Baia Mare, reședința județului Maramureș, …
Concurs de granturi pentru inițiative inovative de pe ambele maluri ale râului Nistru
Un nou concurs de granturi pentru inițiative inovative de pe ambele maluri ale râului Nistru pentru un mediu de afaceri mai rezilient la crize. Vezi condițiile și cum poți beneficia de finanțare nerambursabilă pentru afacerea ta. Programul Uniunii Europene – Măsuri de Promovare a Încrederii (EU-CBM V), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD …
Concurs de filme video pentru tineri cu vârsta între 15 și 24 de ani
Ai între 15 şi 24 ani şi crezi că datele sunt importante? Participă la un concurs organizat de Organizația Națiunilor Unite! Pentru a participa trebuie să realizezi un film video în care vei descrie impactul utilizării datelor asupra vieţii personale şi a familiei, asupra comunității în care locuieşti sau a comunității globale și expediază-l organizatorilor. …
Învață limba germană gratuit câștigând bursa Goethe-Institut Bukarest
Învață limba germană gratuit începând cu luna septembrie! Goethe-Institut Bukarest oferă începând cu luna septembrie burse pentru cursuri online de limba germană cu o durată de 5 săptămâni. Criterii de eligibilitate: Candidații care au participat la mai multe activități ale Goethe-Institut Bukarest, în mod special cadrele didactice de limba germană (sistemul școlar de stat) sau cele care …
[Sfaturi] Cum să-ți păstrezi și să îți îmbunătățești concentrarea în timpul orelor școlare!
Oricât de dornici și entuziasmați suntem de venirea la lecții, oboseala și plictiseala sunt apariții inevitabile în timpul procesului de învățare. Youth.md vrea să te ajute să scapi de această problemă și îți oferă astăzi 5 sfaturi ce te pot ajuta în păstrarea concentrării în timpul orelor! Sfârșitul verii și venirea toamnei amplifică tot mai …
