concurs școala e-twinning

Biroul Național de Asistență eTwinning Plus – Universitatea Tehnică a Moldovei – lansează un apel de participare la concurs „Suntem Școala eTwinning”. Obiective de bază ale acestui concurs: Promovarea programului eTwinning și a bunelor practici educaționale;Motivarea echipei de cadre didactice pentru colaborare, autoformare şi formare continuă prin participarea în evenimente eTwinning;Promovarea experienţei avansate şi inovatoare …

job cadru didactic de sprijin

Job // Tinerii cu studii în psihologie sau științe sociale se pot angaja în calitate de cadru didactic de sprijin/însoțitor pentru cu copil cu TSA (tulburare din spectrul autist) în cadrul instituției de învățământ, ciclul primar. Locația instituției de învățământ este în sectorul Botanica, Chișinău. Poziția presupune următoarele responsabilități: Oferirea sprijinului direct pentru copilul cu …

concurs profesori pedagogie

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării lansează un Concurs Republican „Pledoarie pentru pedagogie”, dedicat cadrelor didactice și manageriale din instituțiile de învățământ general și profesional tehnic. La concurs pot participa profesioniștii care: — aplică în mod personalizat și creativ curriculumul național în procesul educațional, realizând progresul școlar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează;— folosesc …

Vino live cu America House Chișinău pentru a sărbători împreună Ziua Dascălului! Cu toții suntem recunoscători pentru educația pe care am primit-o de la profesori, nu-i așa? În 2020, Ziua Mondială a Profesorului va sărbători învățătorii în legătură cu provocările pe care le înfruntă aceștia acum, pe timp de pandemie, și modul în care ei …

evenimente economice din tara MACRO

MACRO (Moldova Assessing Country Risks and Opportunities) este unul dintre cele mai importante evenimente economice anuale, desfășurate în Republica Moldova. Conferința, organizată deja al optulea an consecutiv, a devenit o importantă platformă de dezbateri intelectuale, la care sunt aduse în discuție cele mai stringente probleme economice și sociale ale Republicii Moldova cu scopul de a …

conferința națională protectia copilului

Conferința națională pentru reprezentanții organizațiilor din domeniul social și din domeniul protecției drepturilor copilului din Republica Moldova „Abuzul asupra copilului – mecanisme si practici de prevenire, combatere și acordare a asistenței sociale”. AO „Concordia. Proiecte Sociale” în parteneriat cu Universitatea de Stat din Republica Moldova la conferința națională care se va desfășura în regim online …

activitate de informare

Centrul Municipal de Tineret Chișinău te invită la o activitate de informare despre: Participarea tinerilor la nivel local și Participarea activă. Înscrie-te până pe data de 9 octombrie! Evenimentul va avea loc în weekend, pe 10 și 11 octombrie, 2020. Ora – 15:00 – 17:00. Limba de instruire: Română Locația: Offline – Centrul Municipal de …

orientare profesională pentru tineri

Dacă ai între 16-35 de ani, ai deja experiență în lucrul cu tinerii, ești implicat în comunitatea ta, îți place să organizezi diverse activități, atunci proiectul Quality Empoyment for Youth ce ține de consiliere și orientare profesională este pentru tine! CNTM va recruta 7 din Republica Moldova și CTR 18 tineri din România pe care …

evenimente pentru tineri

Evenimente pentru tineri: „Oameni care ne inspiră” este un proiect realizat în cadrul cursului Campania de comunicare publică, destinat studenților la specialitatea Științe ale Comunicării. Alături de Anna Ceban, lectorul cursului, invitații în proiect vor fi practicieni în domeniu, care vor împărtăși subiecte relevante din relații publice, marketing, jurnalism. Studenții vor avea șansa să cunoască …

job consultanți

Job // Centrul CONTACT implementează proiectul „Academia Liderului Comunitar” în cadrul căruia își pune drept scop promovarea democrației participative si a principiilor bunei guvernări la nivel local, prin formarea și consolidarea capacităților a 60 de lideri comunitari, lideri de opinie și activiști civici din centrul, nordul și sudul RM. Proiectul „Academia Liderului Comunitar” este finanțat …