Activități pentru tineri america house

Activități pentru tineri // America House Chisinau încurajează pe toți cei care cred că non-violența este arma celor puternici să participe la o conversație dedicată Zilei Internaționale a non-violenței. În fiecare an pe 2 octombrie, de ziua de naștere a lui Mahatma Gandhi, lider al mișcării de independență indiană și pionier al filozofiei și strategiei …

Marii artişti au reuşit să transpună un complex de trăiri şi emoţii în lucrările sale, care rămân nemuritoare în sufletul consumatorilor de artă şi azi. Dar ştim noi ce se află în spatele cortinei? Îţi prezentăm 4 biografii ale pictorilor, care îţi vor deschide noi viziuni: „Viaţa lui Picasso” de John Richardson Pablo Picasso (1881-1973) a …

humanitas live lansare de carte corespondența regală

Participă marți, 29 septembrie, ora 19.30, la lansarea Humanitas Live a volumului „Cu iubire tandră, Elisabeta”. „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale, 1869–1888, o ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu. La eveniment vor participa editoarele volumului Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu, istoricul Alina Pavelescu …

Maratonul Internațional Chișinău

Pe 27 septembrie, în Moldova și în toată lumea, se va desfășura Maratonul Internațional Chișinău într-un format inedit – unul virtual. Competiția va începe la ora 9.00. Maratonul de la Chișinău este cea mai mare competiție de alergare din țară, care atrage mii de participanți. Pentru a lua parte la această competiție, sute de turiști …

transport ecologic

Transportul este un aspect de care nu ne putem lipsi în zilele noastre. Cu toate acestea, sistemele actuale de transport vin împreună cu o gamă largă de probleme, inclusiv degradarea mediului, încălzirea globală, influență asupra sănătății și emisiile de gaze cu efect de seră. Astfel este timpul pentru a exclude povara grea care intervine asupra …

Concursul Internațional jurnal de toamnă

Asociația Cultural – Ştiințifică „Pleiadis” din Iași, România în parteneriat cu Şcoala Raională de Arte Plastice „Nicolae Moisei” din Telenești, Republica Moldova vă invită să participați la: Concursul Internațional „Jurnal de toamnă” Concursul este structurat pe două secţiuni: Secțiunea I: Articole și creații literare Articole (cadre didactice / adulți, elevi din categoria de vârstă 15-18 …

Druța – sat pitoresc, printre stâncile de la nordul Moldovei, cu oameni harnici și primitori. Stâncile cu roci milenare, ce înconjoară satul sunt una dintre destinațiile turistice ce minunează prin măreția lor. Din toată Europa, doar la noi poate fi admirat și studiat acest tip de relief, iar fântâna cu cumpănă este ca o piesă …

Burse pentru formare profesională

A fost lansat proiectul „Burse pentru formare profesională”, ediția 2020-2021, organizat cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova și susținut de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Proiectul are drept scop susţinerea tinerilor din medii social-vulnerabile din Moldova, prin facilitarea accesului lor la educaţie în instituţiile de …

În luna septembrie 2020, Centrul de Instruire și Dezvoltare Educațională a organizat o serie de sesiuni informative online, cu scopul de a familiariza tinerii alegători despre procesul electoral și procedura de votare în cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie, 2020. Centrul și-a propus să ofere suportul educativ necesar tinerilor alegători pentru a-și construi o relație …

evenimente de weekend trim fest 2020

Evenimente de weekend // TRIM Fest 2020 este un eveniment care tinde să devină o tradiție și își propune ca scop să susțină artiștii independenți din Republica Moldova. Trei scene: pop, rock și hip hop. Doar muzică de autor, doar dispoziție bună și doar din suflet! Tu alegi care artist / scenă vrei să susții! Vei …