De aproape cinci luni, în Republica Moldova este interzisă vânzarea celor mai rezistente și groase sacoșe din plastic. În realitate, însă, legea care a venit să salveze mediul înconjurător este nefuncțională. În magazine continuă să se ofere pungi de plastic, iar la piețe vedem la orice pas așa-numitele pungi „calendar” pentru că prevederea care stabilea …

Ești student în anul III sau IV la o Facultate de Drept? Scrie un eseu și participă la cea de-a III-a ediție a concursului de burse „Popa și Asociații”. Până pe 20 iulie 2019, doritorii de a participa la acest concurs pot depune dosarul, care va conține: un eseu de maxim 10 pagini, la tema: …

Toate industriile creative se vor concentra în cea mai colorată expoziție de artă din Moldova. A fost creată o platformă de dezvotare și promovarea a specialiștillor autohtoni din domeniul design-ului. Astfel, lumea întreagă va înțelege că designul este mai mult decât ce observăm la prima vedere. În perioada 3-9 Iunie, tineri talentați își vor expune …

Magenta Consulting anunță concurs pentru poziția de consultant cercetări de marketing. Vei fi responsabil de: asistarea consultanților seniori în cadrul proiectelor de cercetări de marketing; monitorizarea colectării de date (sondaje, focus grupuri, interviuri aprofundate); procesarea datelor colectate; analiza și interpretarea datelor din cadrul cercetărilor; prezentarea rezultatelor cercetării în cadrul ședințelor cu clientul. Ce primești: salariu …

Ești interesat să-ți faci studiile peste hotare, dar nu ai găsit locul potrivit pentru tine? Iată declarațiile a 5 studenți din Republica Moldova care au optat pentru o universitate peste hotare. Andreea Moraru este absolventă anul I la Budapest Tehnical University, facultatea Computer Science, din Ungaria, Budapesta. “A fi student în Budapest Tehnical University însemănă …

Te-ai întrebat vreodată cum lucrează Bluetooth-ul? Ai ocazia să afli acest lucru pe 5 iunie la sesiunea practică îmbinată cu un Movie Night tematic organizat de „Clubul Ingineresc Micro Lab” în incinta FabLab. În cadrul sesiunii practice voi face cunoștință cu tehnologia arduino și cum e posibil schimbul de date prin intermediul acesteia și a rețelei Bluetooth …

Cu ocazia zilei internaționale a copiilor, Fundația Youth Development for Innovation organizează la Digital Park, un eveniment dedicat în exclusivitate copiilor. Pe lângă atmosfera frumoasă și emoțiile pozitive, organizatorii asigură pentru micii curioși 3 ore de activități de divertisment și distracție. În program: Cursuri de robotică Face-painting Dansuri Activități de divertisment Surprize dulci și multe …

Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO invită toți copiii într-o călătorie imaginară „O zi prin lume”. Evenimentul se va desfășura pe 1 iunie 2019, între orele 11.00 – 14.00 în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Vei cunoaște culturile Italiei, Franței, Spaniei, Chinei, Indiei, Turciei, …

Pe 1 iunie 2019, Delegația UE în Republica Moldova te invită să sărbătorești continuarea ciclului de evenimente dedicate Zilei Europei. Programul interactiv va include: Turneul de fotbal la care vor participa echipele formate din colaboratorii ambasadelor acreditate în RM (inclusiv ambasadorii). Târgul ONG-urilor de tineret. Zona de distracții dedicată micilor vizitatori. Vino împreună cu prietenii …

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei invită tinerii cu vârsta de până la 25 de ani să participe la primul experiment economic din țară. Acesta se va desfășura în trei sesiuni în perioada 5 – 6 iunie 2019 la Academia de Studii Economice a Moldovei, bloc B, et.1, sala Multimedia. Experimentul presupune luarea …