Asociația Promo-LEX implementează programul „Democrație, Transparență și Responsabilitate” în cadrul căruia angajează un/o expert(ă) în domeniul administrației publice centrale pentru elaborarea unui Ghid de bune practici. În perioada 26 iulie 2016 – 31 martie 2021, Asociația Promo-LEX implementează programul „Democrație, Transparență și Responsabilitate”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID). Programul prevede activități de …
Fundația Sprijinul pentru Schimbarea în Educație deschide un apel de cereri pentru 50 de burse internaționale, pentru programul de master la instituțiile de învățământ superior lituanian. Finanțarea în cadrul apelului de burse internaționale va fi asigurată cetățenilor Republicii Armenia, Republicii Azerbaidjan, Republicii Belarus, Republicii Populare Chineze, Georgiei, Statului Israel, Japoniei, Republicii Coreea, Republicii Moldova și …
Primăria municipiului Chișinău lansează o nouă campanie „Fii Voluntar!”, în scopul ajutorării persoanelor nevoiașe pentru a trece peste perioada de criză provocată de infecția COVID-19. Astfel, cei care doresc să se alăture inițiativei lansate de administrația publică locală Chișinău și să fie voluntar în cadrul serviciilor municipale de asistență socială, trebuie să completeze un formular …
Cine oare nu tânjește să evadeze din agitația cotidianului? Noi îţi sugerăm astăzi trei filme care merită vizionate. De multe ori ne dorim doar relaxare și satisfacția de a rămâne singuri. Vrem să petrecem timpul cu propria persoană și să uităm pentru o clipă de realitate. Există multe metode și ocupații care pot ajuta la …
Concurs de micro granturi în cadrul proiectului „Implicarea municipalităților și a societății civile pentru dezvoltarea regiunilor Găgăuziei și Taracliei”. Informații scurte: Începând cu 1 octombrie 2019, Centrul European „Pro-Europa” din Comrat în parteneriat cu Človek v ohrození, n.o. (Persoanele care au nevoie de Slovacia) implementează proiectul „Implicarea municipalităților și societății civile pentru dezvoltarea regiunilor Găgăuziei …
Este o adevărată bucurie să petreci noaptea de Anul Nou într-o țară exotică, la mii de kilometri distanță de casă, dacă știți informaţie culturală şi la ce să vă așteptați. Altfel, experiența poate fi o dezamăgire, pentru că majoritatea țărilor asiatice sărbătoresc Anul Nou la o dată diferită de țările occidentale. De vină este calendarul …
Ai fost vreodată la mănăstirea Țâpova și ai dori să o revezi? Sau nu ai fost niciodată acolo și ai vrea să cunoști mai multe despre acest loc? Vino la Turul Virtual cu un ghid turistic care îți va asigura această călătorie minunată! Sute de monumente de istorie și cultură străveche, complexe de stânci din …
„Tineret, pace și securitate” este un curs online pentru tineri curioși despre cum să facă o schimbare socială și să înțeleagă mai multe despre conflict și pace! Cursul interactiv online deschis „Tineret, pace și securitate” introduce participanții la conceptele de bază despre violență, conflict și pace și oferă un spațiu pentru schimbul de idei și …
Te-ai plictisit să stai acasă? Participă la „ARTico MARATON” și demonstrează cât de creativ și inventiv poți fi! Maratonul-online este un concurs desfășurat la distanță, bazat pe creativitatea și perseverența participanților, care realizează o sarcină complexă din mai multe etape, urmând instrucțiunile primite în termenii stabiliți. Beneficiarii maratonului-online „ARTico MARATON” pot fi cadrele didactice din …
Conceptul de homeschooling se referă la educarea copiilor la domiciliu și era foarte răspândit în Romania în perioada interbelică, în rândul familiilor înstărite. Acum, din cauza noului virus Covid-19, tinerii din mai multe țări au trecut la acest concept. Expune-ţi părerea la o temă de dezbatere despre orele online. Avantajele de a învăța de acasă: Plasează …