Job // Internews în Moldova angajează expert pentru instruirea jurnaliștilor în prezentare TV/teatrală și dicție


job expert instruiri tv

Job // Internews în Moldova este în căutarea unui expert/unei expert/e local/e care să instruiască jurnaliști de la trei instituții media în prezentare TV/teatrală și elemente de dicție, pronunție, volumul vocii, ritm (preferabil în două limbi: română și rusă, sau separat), astfel încât să ajute la îmbunătățirea calității produselor mediatice difuzate/distribuite online și abilităților profesionale ale persoanelor instruite.

Scopul postului:

Expertul/a va oferi asistență pentru personalul relevant, cum ar fi reporteri și redactori, ajutându-i cu sfaturi și recomandări practice în ceea ce privește lucrul în fața camerelor de filmat, cum să prezinte o informație, cum să-și stăpânească emoțiile și gesturile, sau cum să utilizeze corect vocea și intonația, ca instrumente importante pentru crearea unor produse de impact. Consultantul/a va petrece câte două zile în fiecare instituție media, fie va modera online instruirile în cazul în care vor exista restricții legate de pandemia Covid-19.

Rezultate preconizate:

  • Șase zile de instruiri pentru jurnaliști din trei instituții media din Moldova în prezentare TV/ teatrală și dicție;
  • Un set de recomandări și pași de implementare pentru fiecare dintre instituțiile media consultate;
  • Un raport pe activitatea desfășurată ce include recomandări pentru organizatori, instituțiile media și persoanele instruite;
  • Crearea unui plan de evaluare (chestionare pre și post training) pentru a putea raporta către Internews rezultatele și impactul asistenței oferite.

Perioada de implementare
5-10 octombrie 2020

Procesul de depunere a ofertelor:

Toți experții/ele interesați/te trebuie să depună:

  • Un CV actualizat, care include două referințe cu date de contact;
  • Rata zilnică propusă pe baza experienței anterioare similare.

Vă rugăm să expediați documentele solicitate la in-chisinau@internews.org cu titlul „Instruire pentru prezentare TV/dicție” în linia de subiect până pe 14 august 2020. Indicați vă rog limba de predare în care sunteți dispuși/se să oferiți consultanța. Pentru orice întrebări suplimentare, vă rugăm să ne scrieți la adresa de email in-chisinau@internews.org sau sunați la numărul +373 60500570.

Informații de bază:

Această activitate este parte a proiectului “Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, UK aid și implementat de Internews in Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente care se întâmplă chiar acum, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Atelier pentru tinerii pasionați de fotografie
Next ARTICO lansează o campanie de informare „Sigur pe două roți” despre siguranța bicicliștilor în trafic
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + eleven =