Vrei să petreci ultima lună a verii alături de tineri creativi și veseli, să înveți lucruri noi și să obții experiență în mai multe domenii? Atunci acest proiect este pentru tine! CLT Botanica lansează proiectul „The voices of our times” cu durata de 2 săptămâni, în cadrul căruia vor fi abordate două domenii: artă și …
Valentina Harea este o interpretă și specialist etnomuzicolog din Republica Moldova, cu o pasiune deosebită pentru folclorul românesc și muzica populară. 1. Când ai descoperit pasiunea pentru muzica populară? Cine te-a susținut cel mai mult în dezvoltarea unei cariere în acest domeniu? Sunt născută în ziua de Paști, pe 30 aprilie 1989, aceasta fiind pentru …
În perioada 4-18 august se va desfășura campania de caritate „Ajută-mă să-mi pregătesc ghiozdanul de școală”, organizată în a 5 ediție de către Fundația de Binefacere Caritas Moldova. În cadrul căreia peste 500 de viitori școlari din familii social vulnerabile vor beneficia de ghiozdane și rechizite pentru a fi pregătiți de școală. În cadrul campaniei, …
V-ați întrebat vreodată care este rolul organizațiilor neguvernamentale sau implicarea lor și a proiectelor comunitare în procesele politice? Clubul Voluntarilor ARTICO împreună cu Andrei Cebotari organizează un training în care se va vorbi despre activismul civic al tinerilor și participarea acestora la procesul decizional la nivel local și național. Activitatea este destinată tinerilor cu vârsta …
Oportunitate de voluntariat: Consiliul Local de Tineret Centru se mărește! Dacă ești un tânăr activ, ambițios, cu idei noi ce așteaptă să fie implementate și vrei sa fii vocea tinerilor din sectorul Centru, vino în echipă! CLT Centru este un grup de tineri cu interese și scopuri comune. Cu ajutorul evenimentelor realizate, Consiliul Local de …
Invităm iubitorii de a simți armonia culorilor la expoziția vibrantă a artistei Cristina Demian “Contra Jur”. Încă din adolescență a avut un interes aparte pentru pictură, însă a început să picteze odată cu intrarea la Liceul Academic de Arte Plastice “Igor Vieru”. O pot inspira lucruri foarte diverse, mai ales trăirile interioare cu care se …
În anul 2012 la Rio de Janeiro, la Conferința Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, au fost formulate 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă pentru tot globul pământesc. Află, prin acest articol, tot ceea ce trebuie să cunoști despre ele și cum ne influențează viața în fiecare zi. Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), altfel cunoscute ca Obiectivele …
Crearea animațiilor pare interesantă, dar și complicată? Tekwill Academy Kids te va ghida, ca să îți demonstreze că de fapt nu este atât de greu! Dacă ai între 12-15 ani, Tekwill Academy Kids te invită la un Workshop offline: Cum să faci animație! Participarea este gratuită! Acest master-class va avea loc pe 14 august, 10:00. …
Să faci bani e greu – stereotip sau adevăr? Vino în perioada 10 -13 august 2021 la o tabără de educație financiară pentru fete, organizată de YEP Moldova. Instruirile vor combina domeniul financiar-bancar, antreprenoriatul și buna dispoziție. Money 101: școala de bani este destinat fetelor cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, din Chișinău sau vecinătate. …
Psihologia culorilor are efecte asupra subconștientului nostru. De exemplu, nuanțele calde, ca roșu sau galben, ne pot îndemna spre emoții calde, dar și agresivitate, iar cele reci, ca albastru sau violet, pot fi calmante, dar și depresive. Suntem înconjurați de culori. Toată lumea e făcută din efecte vizuale, care ne ajută să percepem viața mai …