Festivalul Strugurilor Timpurii „Au Gust” va avea loc în format mixt


Festivalul Strugurilor Timpurii

Festivalul Strugurilor Timpurii „Au Gust” pune producătorii locali în prim-planul activității orașului Durlești cât şi a altor localități, promovând în special producția eco responsabilă de struguri timpurii pe lângă alte fructe de sezon şi artizanat.

Ediția din 2021 va pune în prim plan Agri-Cultura, o fuziune dintre agricultură și cultură. Prin această fuziune, dorim să explorăm agricultura în mediul periurban ca element central, și să adăugăm o valoare culturală prin implicarea persoanelor creative. Dorim să dinamizăm și să dezvoltăm atractivitatea oraşului Durlești implicând locuitorii în valorizarea patrimoniului și în întreprinderea diverselor activități economice, sociale și culturale în zonă.

În cadrul celei de-a IV ediție a Festivalului “Au Gust” anunțăm un program ce invită la o descoperire a producătorilor locali și participarea la diferite activități dedicate agriculturii și a culturii. Printre activitățile creative se numără și concursurile Au Gust la categoriile foto, video și text cu subiectul “Sămânța”, dar și rezidența artistică lansată în colaborare cu Galeria Ou.

Am adunat o echipă de producători, care propun în primul rând struguri, dar și fructe de sezon și legume, artizani. Sunt producători cu tradiție la prelucrarea pământului, onești și responsabili pentru producţia de calitate.

Festivalul „Au Gust” se va desfășura într-un format mixt: Online și Offline.

Program:

  • Duminică, 15 August 2021- Deschiderea Festivalului, la Durlești, în fața Casei de Cultură, strada Alexandru Cel Bun nr. 5. în aer liber. Vă invităm la Târgul de Struguri, fructe de sezon, obiecte de artizanat, la Expoziția Concursului Foto, cât și multe alte activități. Festivalul dă startul la ora 10:00 dimineața.
  • Între 16 și 21 august vă invităm la o serie de ateliere creative și instruiri, care vor avea loc online, urmăriți pagina Facebook a Festivalului pentru înscrieri.
  • Duminică, 22 august – Închiderea Festivalului în fața Casei de Cultură din Durlești, începând cu ora 10:00. Ne vom revedea la Târgul de Struguri şi alte produse de calitate, la Expoziția Concursului Foto, proiecția de film documentar PopUp Dox cu drag oferită de Moldox.

Înființat în anul 2018, Festivalul Strugurilor Timpurii Au Gust, este un eveniment organizat în cadrul Proiectului comun dintre Asociațiile Obștești AGRO-DICOM (Asociația de Consultanţă şi Instruire a Fermierilor) și APP BACIFERA (Asociaţia Producătorilor de Pomuşoare). Ediția din acest an este organizată cu suportul Primăriei Durlești și Centrului Construct Depo.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous TOP 5 cei mai bogați oameni din lume
Next Participă la un webinar și află despre o aplicație de gestionare a bugetului
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =