Campanie de informare privind oportunitățile Erasmus + în Republica Moldova


O Campanie de informare dedicată oportunităților Programului Uniunii Europene Erasmus + în contextul Apelului de proiecte 2022 a fost lansată la 15 decembrie 2021 de Ministerul Educației și Cercetării, în comun cu Oficiul Național Erasmus +.

În cadrul Campaniei de informare se vor desfășura o serie de evenimente, atât online, cât și off-line, la care vor fi prezentate proiectele și acțiunile Erasmus+, eligibile pentru instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic, precum și pentru tinerii din Republica Moldova. Sesiunile de informare vor avea loc în perioada decembrie 2021- februarie 2022.

Prezentă la eveniment, Adriana Cazacu, Secretar de Stat al MEC, a încurajat reprezentanții mediului academic să fie activi, să identifice noi parteneri pentru a construi parteneriate interesante și durabile cu universități din țară și de peste hotare.

Oficialul, de asemenea, a menționat că Apelul anului 2022 în cadrul Erasmus + are o importanță deosebită prin faptul că va oferi oportunități și pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară prin intermediul proiectelor de Consolidare a Capacităților în Învățământul Profesional Tehnic.

Începând cu anul curent este implementată cea de-a doua fază a Programului Erasmus + pentru perioada 2021-2027. Bugetul noului Program este de 26,2 miliarde euro, comparativ cu 14,7 miliarde euro pentru perioada 2014-2020. Acest buget va fi completat cu aproximativ 2,2 miliarde euro din instrumentele externe ale Uniunii Europene. Astfel, noul Program Erasmus+ deschide oportunități pe plan internațional pentru circa 12 milioane de persoane, comparativ cu 4 milioane de persoane, beneficiari ai perioadei anterioare. 

În perioada 2014-2020, Programul Erasmus + a avut un impact major asupra sistemului de învățământ superior din Republica Moldova prin implementarea a peste 600 de proiecte de Mobilitate Internațională de credite, a 21 de proiecte de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior și a 22 de proiecte Jean Monnet.

Sursa: mec.gov.md

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Evenimentul online dedicat moldovenilor de peste hotare: „e Moldova ta”
Next ODIMM: Concurs de selectare a reprezentanților organizațiilor de suport în afaceri și de mediu
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − seven =