Află ce au făcut tinerii din localitățile Moldovei la „Școala tânărului voluntar pentru dezvoltarea destinațiilor turistice”


Moldova are atâtea peisaje pitorești, locuri rupte parcă din poveste, doar trebuie să facem un efort pentru a le descoperi și a ne lăsa pătrunși de tot ce înseamnă frumos, de tot ce înseamnă ACASĂ.

După mai multe ore de teorie în regim online, tinerii noștri participanți la proiectul susținut de către Ministerul Educației și Cercetării, PNUD-Elveția Migrație și Dezvoltare Locală – proiectul “Școala tânărului voluntar pentru dezvoltarea destinațiilor turistice”, în parteneriat cu primăriile și asociațiile de băștinași din Cărpineni, Geamăna, Selemet, Sipoteni, și Bahmut, au avut plăcerea să se întâlnească offline în data de 8 iulie pentru a pune la punct toate întrebările legate de identificarea și marcarea traseelor turistice locale.

Descriere

A fost o zi  în care tinerii au avut parte de o agendă complexă. Deschiderea evenimentului a început cu un salut călduros din partea gazdelor din Sipoteni. Domnul Vasile Rață, primarul comunei Sipoteni, a remarcat că ,,A fost o ședință  foarte productivă, am avut  posibilitatea de a ne cunoaște mai aproape, ceea ce este foarte important pentru echipele partenere la acest proiect.  Este foarte important  ca aceste echipe să coopereze împreună pe termen lung”.

A urmat partea practică, în care tinerii au indentificat pe hartă obiective turistice din localitățile lor de baștină și au marcat în sistemul electronic, pentru început un traseu turistic schematic ce urmează să fie analizat individual, cu fiecare echipă din localitate, împreună cu experții din turism de la ANTRIM.

Mesaje experți

Elena Bălățel, expert ANTRIM:

,,Activitățile realizate împreună cu tinerii din: Sipoteni, Cărpineni, Selemet, Geamăna și  Bahmut sunt absolut necesare pentru dezvoltarea turismului rural. Nimeni nu poate fi un promotor mai bun decât tinerii din localități, plini de energie, entuziasm ce este molipsitor. Ei își cunosc cel mai bine Plaiul Natal. Și cu susținerea comunității pot scoate și dezvolta adevărate perle, ce sunt ascunse de atâta timp.”

Ca exemplu aceștia au avut cele 4 trasee turistice din Sipoteni, prezentate de către juniori.

Zinaida Chitoroagă, coordonatoarea proiectului spune că:

,,A fost o zi specială, cu multe cunoștințe noi. Am reușit să le redăm tinerilor din localitățile partenere experiența noastră de indentificarea, marcarea, lansarea traseelor turistice. Sperăm că i-am făcut curioși să escaladeze în continuare domeniul turismului și să descopere localitățile de baștină, să promoveze ce au Acasă,produsul local.” 

Ce au făcut tinerii

Tinerii nu doar că au văzut imagini încântătoare și auzit povestiri uluitoare despre aceste locuri, dar au avut oportunitatea să viziteze unul dintre aceste 4 trasee și anume, traseul turistic Drumul Poștei Regale, care include în sine mai multe obiective turistice.

S-a început aventura din incinta Casei de Cultură din Sipoteni și a urmat la biserica din localitate, un loc tainic, cu icoane și desene pe pereți executate într-un stil aparte și deosebit. Pentru a-și potoli setea într-o perioadă caniculară, tinerii au făcut un mic popas la izvorul Șipot, de la care se presupune că a provenit și numele localității, iar pe finalul traseului turistic au avut parte de o întâlnire în stil ca ACASĂ la pensiunea agroturistică ,,La Tănăsachi”, de unde se deschidea ca în palmă priveliști rurale, cuprinse de liniște și armonie.

Seara a fost încheiată cu un popas în satul Vorniceni, drumul spre care a fost prin inima altui traseu turistic și anume ,,Valea Vinului”. Aici, tinerii au explorat zona ,,Vatra Dumeniului”, s-au înfruptat din produse locale, cu gustul tradițional de ACASĂ și și-au liniștit vibrațiile sufletului, asistând la concertul Open Air din Campania muzicală LaLaPlay.

 Au urmat concluziile pariticipanților, care au mărturisit după o zi de emoții extreme și amintiri durabile, emoțiile trăite.

Mesaje participanți

Valentina Șelaru, voluntară la Asociația de Băștinași din Cărpineni:

,,Mi-a plăcut mult vizita în satul Sipoteni. Aici am întâlnit, tineri talentați,dornici de a face ceva pentru localitatea lor. Am rămas impresionată de pregătirea de care au dat dovadă. Am deja câteva obiective de realizat și de pus în practică și la noi în localitate. Mă bucur că, pot face parte din această comunitate, mereu un schimb de experiență binevenit și cunoașterea oamenilor noi! De asemenea, vizita în satul Vorniceni a fost surpriza zilei, scena deosebită de la Vatra Dumeniului, amenajată frumos m-a impresionat foarte mult,târgul organizat și casa veche cu stil și gust, se afla la locul potrivit!”

Victor Retcu, membru junior în cadrul AO ,,Baștina Sipoteni”:

,,Informația prezentată în cadrul ședinței noastre offline cu tematică turistică a fost una captivantă. Persoanele care au prezentat această informație au dat dovadă de profesionalism, dar a-și sugera ulterior, să fie inclusă mai puțină informație, pentru a evita ca publicul să se plictisească.”

Alina Chitoroagă, membră junior în cadrul  AO ,,Baștina Sipoteni”:

,,Ședința offline cu tematică turistică din 08.07.2022 a servit ca bun exemplu pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat lucru în teren, explorarea unui traseu turistic și marcarea acestuia. Am avut oportunitatea de a vedea din perspectiva experților în turism cât efort este depus. Împreună cu localitățile partenere am făcut schimbul de practici și experiențe în marcarea traseelor, destinațiilor turistice. Consider că, pentru a cunoaște mai bine, mai eficient despre acest domeniu , avem nevoie anume de astfel de ședințe și să fim implicați cât mai mult.”

Veaceslav Guțuțui, expert în turism:

,,Seminarul regional de la Sipoteni a avut ca obiectiv principal consolidarea cunoștințelor pentru toți partenerii din proiect în specifcul marcării traseelor turistice. Pentru aceasta am prezentat aspectele legale și teoretice privind cerințele realizării acestei activități în cadrul natural.

Am examinat 4 trasee regionale din Sipoteni, fiecare având tematica sa unică și deosebită: Codrii Sipoteniului, Drumul Poștei Regale, Farmecul Colinelor, Valea Vinului. Am analizat cum un traseu turistic poate fi prelungit cu altul (traseul Poștei Regale cu eco-traseul Nisporeni-Bălănești). Am vizitat locații turistice din 2 trasee turistice: Drumul Poștei Regale (pensiunea agroturistică La Tănăsache din Sipoteni) și Valea Vinului (zona turistică Vatra Dumeniului din s. Vorniceni, raionul Strășeni).

De asemenea, s-a reușit participarea la un eveniment de promovare a zonei turistice în cadrul evenimentului cultural-gastronomic din campania muzicală LaLaPlay. Consider că, vizita de la Sipoteni și Vorniceni și-a atins scopul și participanții au obținut cunoștințele și deprinderile necesare în domeniului turismului și promovării localităților natale.”

Autoare articol: Teoctista Colța

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Programul pentru refugiați ,Cunoaște țara care te găzduiește” anunță organizarea a două tururi noi
Next Caritas Czech Republic angajează Project Officer
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + 20 =