Află cât de importante sunt activitățile extrașcolare în procesul de admitere


admietere

Activitățile extrașcolare joacă un rol deosebit în admiterea la o universitate prestigioasă, acestea caracterizându-ți propria persoană în afara cursurilor și oferindu-ți oportunitatea de a-ți prezenta abilitățile de conducere și implicare în cadrul comunității. În acest mod te invităm să citești mai departe acest articol pentru a afla cât de semnificative sunt activitățile extracurriculare în ceea ce ține de procesul de admitere. 

În cadrul procesului de admitere universitățile sunt adesea interesate, în primul rând, de performanța ta academică și ulterior de activitățile extrașcolare. Aceste instituții vor lua în considerare manifestarea ta drept personalitate din afara programului școlar; urmărind să-ți descopere interesele, pasiunile și nu în cele din urmă înclinațiile tale către specializarea pentru care aplici.

Top 4 activități extrașcolare cele mai căutate la aplicanți:

  • Implicarea în consiliul elevilor
  • Implicarea în cadrul cluburilor de sport, lectură, dezbateri, pictură, științe
  • Reporter al ziarului școlar
  • Acțiuni caritabile/voluntariat

Avantajele activităților extrașcolare pentru elevi:

1. Permite elevilor să-și determine domeniile de interes

Contrar a ceea ce cred mulți studenți, activitățile extrașcolare nu există doar pentru a avea ceva de pus în CV pentru a impresiona colegii. Participarea la activități extrașcolare oferă elevilor posibilitatea de a-și explora mai bine interesele; de a descoperi altele noi și chiar de a exclude activități pe care le considerau interesante.


2. Prezintă inițiativă și leadership

Universitățile nu caută doar elevi supradotați cu rezultate școlare înalte. De asemenea, caută elevi care vor avea un impact asupra societății; care au demonstrat inițiativă și conducere în alte aspecte ale vieții lor – adesea prin implicare extrașcolară. După ce găsiți câteva activități care vă plac cu adevărat, găsiți modalități de a demonstra leadership. Acest lucru poate însemna să candidați pentru președintele clubului, să organizați o acțiune de strângere de fonduri sau pur și simplu, să lucrați alături de lider pentru a vă asigura că tot ceea ce implică activitatea dvs. se desfășoară fără probleme. 

3. Ajută elevii în alegerea unei specialității

Ești elev la liceu și încă nu te-ai decis ce specialitate îți dorești la facultate? Implicarea semnificativă în activități extrașcolare, care vă urmăresc interesele, vă va ajuta să acumulați noi cunoștințe și să deduceți care este domeniul în care doriți să obțineți mai multă experiență.

Universitatea este mai mult decât o instituție academică, este o comunitate. Aceasta caută elevi dornici de a contribui în afara sălilor de studiu, punând accent, în procesul de admitere, pe activitățile dvs, menite să arate potențialul fiecărui candidat de a-și aduce aportul într-o comunitate.

Reporter Youth.md: Șchiopu Felicia

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Sfaturi și trucuri pentru a vă ajuta să faceți fotografii mai bune pe smartphone
Next Concurs de poezie, proză și eseu „Limba Română este patria mea!”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply