În fiecare an, Mastercard realizează un top cu cele mai vizitate orașe, realizat pe baza numărului de turiști ce au vizitat un oraș, a chetuelilor făcute, precum și a locurilor ce vor fi vizitate și în următorul an. Sondajul este realizat pe baza a 132 de orașe.
Iată orașele preferate de turiști în acest an:
1. Bangkok, Tailanda
Bangkok deține titlul de cel mai vizitat oraș deja de doi ani, datorită locurilor istorice, precum și atracțiilor moderne. Complexul Grand Palace, The Temple of Dawn și Chinatown sunt doar câteva dintre locurile care atrag turiștii de pe toate continentele.
2. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii
Londra este un centru internațional al artelor, muzicii, muzeelor. Capitala Marii Britanii găzduiește carnavaluri și parade celebre, este una dintre cele 4 mari capitale ale modei și, de asemenea, reprezintă orașul ce are câteva dintre cele mai faimoase atracții turistice din lume.
3. Paris, Franța
Este practic imposibil să reziști farmecelor capitalei Franței. Orașul Paris este cunoscut pentru shopping-ul de lux, precum și pentru restaurantele inimitabile. Este renumit pentru arhitectura sa neo-clasică și influența sa majoră în modă.
4. Dubai, Emiratele Arabe Unite
Se pare că în Dubai nu se va opri niciodată procesul de dezvoltare. În ultimul an, acest oraș a anunțat proiecte noi, precum o miniatură a Veneției și două noi insule artificiale, toate astea pe lângă proiectele deja realizate – cea mai înaltă clădire din lume și unicul hotel de 7 stele.
5. Singapore, Singapore
Singapore are cel mai bun aeroport din lume și o mulțime de obiective turistice. Orașul dispune de unul dintre cele mai înalte standarde de viață și este cel mai sigur oraș din lume, în materie de crime și siguranță personală.
6. Tokio, Japonia
Capitala Japoniei este o strălucită metropolă. Cele mai importante atracții turistice ale orașului Tokyo sunt Akihabara, un district în care se pot găsi tot felul de gadget-uri și electronice, piața de peste Tsukiji, unde puteți degusta cel mai bun sushi din Japonia și grădina Koishikawa Korakuen.
7. Seoul, Coreea de Sud
Seoul a găzduit Jocurile Olimpice de vară în anul 1988 și Campionatul Mondial de Fotbal din 2002. În Seoul se află sediile principale ale multinaționalelor Samsung, LG și Hyundai. Acest oraș oferă turiștilor și posibilitatea de a face shopping de neuitat.
8. New York, Statele Unite ale Americii
New York City e cel mai romantic loc de pe Pământ. Orașul nu înseamnă numai agitație, aglomerație, zgârie-nori, oameni de afaceri grăbiți și smog. New York-ul e plin de parcuri și de verdeață. Auzi toate limbile lumii, vezi oameni de toate felurile, este un amalgam cultural extrem de viu. Și cel mai bine îl simți în Times Square.
9. Kuala Lumpur, Malaezia
De-a lungul ultimelor decade, Kuala Lumpur a devenit o metropolă înfloritoare cu clădiri spectaculoase, precum turnurile Petronas (pe locul doi ca înalțime în lume) și marile centre de cumpărături. Astăzi, panorama orașului este un amestec de modernitate și farmec tradițional. Tarabele vânzătorilor ambulanți și magazinele de dinainte de război se află în competiție cu zgârie-norii și clădirile sofisticate.
10. Istanbul, Turcia
Singurul oraș din lume situat pe două continente păstrează urmele civilizațiilor trecute și reprezintă, cu toată splendoarea și misticismul său, o armonioasă legătură între Est și Vest, trecut și prezent, antic și modern.
Călătoriile ne ajută să evadăm din rutina de zi cu zi și ne oferă posibilitatea de a experimenta lucruri noi. Orașele se dezvoltă și se află într-o continuă luptă de a fi unice și deosebite, astfel, echipa Youth.md speră că ți-a oferit o idee despre următoarea călătorie.
Autor: Lidia Badia
No Comment