Activități cultural-artistice de weekend în cadrul proiectului „Dialog cultural cu chișinăuienii”


Primăria Municipiului Chișinău informează că în acest weekend vor avea loc activități în cadrul Proiectului municipal „Dialog cultural cu chișinăuienii”, ediția 2022.

Sâmbătă, 28 mai 2022

Orele 11:00-13:00

Astfel, sâmbătă,  28 mai 2022, orele 11:00 -13:00, în Scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire”, str. Miron Costin, sectorul Râșcani, se va desfășura manifestarea cultural – artistică cu genericul „Fii activ și creativ”, cu participarea elevilor de la Școala de Artă „V. Poleakov”.

Programul va include activități /masterclass-uri, expoziții de lucrări artistice, atelier de creație „Culorile păcii”, cu sesiuni de grataj, quilling și pictură în acuarelă, moderate de către profesorii secției Arte vizuale (Raisa Alexa, Mihai Donos și Tamara Samohin) cu discipolii lor din clasele absolvente, desfășurate pe toată durata evenimentului propriu-zis.

Tot în cadrul evenimentului va avea loc înmânarea festivă a certificatelor de absolvire pentru cei 130 de elevi de la profilul Artă muzicală ( pian, instrumente cu coarde, canto, instrumente aerofone, chitară clasică, acordeon, instrumente populare), Arte plastice, Arte teatrale, Coregrafie) care au susținut cu brio examenele.

Programul artistic (în anexă), va întruni evoluările colectivelor de forță din instituție, cu participarea a circa 250 de elevi.

Piesele incluse în program reprezintă creații din patrimoniul național și universal ale celor mai renumiți compozitori ai lumii.

La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Primăriei municipiului Chișinău, ai Direcției Cultură, ai Preturii sectorului Râșcani, managerii instituțiilor de învățământ general din sectorul Râșcani și alții.

Ora 13:00

Tot sâmbătă, 28 mai, ora 13.00, în scuarul Sarmizegetusa, va avea loc Concertul de totalizare susținut de elevii și profesorii Școlii de Arte „Alexei Stârcea”, cu genericul „Tinere Talente”. Programul acțiunii cultural-artistice este parte a Proiectului social-cultural de weekend „Dialog cultural cu chișinăuienii”. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Cultură, Pretura sectorului Botanica și Școala de Arte „Alexei Stârcea”.  

În cadrul concertului vor evolua: Orchestra de FanFară, conducător Mihail Lisii, Orchestra de acordeoniști „Magic Acordeon”, dirijor Lilia Știuca, Orchestra de muzică populară „Ciuleandra”, conducător Gheorghe Crețu, Maestru în Artă, Ansamblul folcloric „Crizantema”, conducător Ludmila Țurcan, Ansamblurile coregrafice „Meleag Basarabean”, conducător Ruslan Jardan și „Floarea soarelui”, conducător Maria Grossu, Ansamblurile de violoniști „Violini”, conducător Daniela Cihicin, „Andante” și „Corzile fermecate”, conducător Victoria Cuculschi.

De asemenea, vor evolua interpreții-soliști ai secțiilor Cor/Canto, Acordeon, Arta dramatică.

În cadrul activităților enunțate vor fi organizate ateliere de creație și concursuri distractive pentru copii.

Duminică, 29 mai 2022

Duminică, 29 mai 2022, ora 12:00, în scuarul Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, Școala de Muzică „Eugen Doga” va prezenta un concert cu genericul „Dialog muzical”, în cadrul proiectului social-cultural de weekend „Dialog cultural cu chișinăuienii”.

Programul evenimentului include un concert de totalizare al colectivelor de elevi și profesori ai Școlii de Muzică „Eugen Doga” și decernarea diplomelor de absolvire.

Manifestarea are drept scop valorificarea potențialului artistic al comunităților de artă, prin comunicarea între generațiile de artiști consacrați și tinerii cu potențial din aceeași breaslă, promovarea valorilor artistice autohtone, precum și stimularea interesului publicului spectator pentru recunoașterea creațiilor artistice autentice.

La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Primăriei Chișinău, ai Direcției Cultură,  ai Preturii sectorului Centru și maestrul Eugen Doga, liderul spiritual al instituției de artă. 

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Pasărea Phoenix - legenda păsării care reînvie din propria cenușă
Next Alăturați-vă concursului de fotografii „Youth Eyes on the Silk Roads” 2022
Popov Alexandra-Luiza
About the author

Popov Alexandra-Luiza

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 3 =