Un maraton organizat în Spania a avut parte de unul dintre cele mai neașteptate și frumoase finaluri de cursă din istorie.
Totul s-a întâmplat pe 2 decembrie 2014 la o competiție găzduită în orașul Burlada, din regiunea spaniolă Navarra.
Principalii actori ai acestei povești cu final fericit sunt doi maratoniști, unul din Spania, iar celălalt din Kenya. Mai exact, kenyanul Abel Mutai a controlat cursa de distanță lungă de la început până la final. Acesta, în neștiință de cauză sau poate din cauza oboselii, a avut iluzia că a alergat tot maratonul și s-a oprit la câteva sute de metri de finalul cursei. Confuz, kenyanul se credea victorios. Totuși, a fost ajuns din spate de către Ivan Fernandez, un spaniol ce a fost pe tot parcursul maratonului pe poziția a doua.
În mod normal, majoritatea a sportivilor ar fi ales să depășească adversarul pentru a fi victorioși, dar nu și Ivan Fernandez.
Într-un moment, rar întâlnit în sport, acesta a încercat și a reușit să își ajute adversarul să ajungă după linia de final. Inițial, ibericul a încercat în spaniolă să îi transmită lui Abel Mutai că încă nu a ajuns la finiș, dar fără rezultat, kenyanul nu știa spaniolă. Ibericul, în lipsă de alternative, a decis, pur și simplu, să îl împingă pe Abel Mutai până după linia de sosire.
Astfel, Abel Mutai a devenit câștigătorul maratonului, iar Ivan Fernandez a cucerit mii de inimi din întreaga lume cu gestul său.
La conferința de presă de după cursă, ibericul a delarat:
Visul meu este să trăiesc într-o societate unită. Kenyanul era oricum învingător pentru că a fost mai bun, dacă aș fi învins eu, medalia nu ar fi avut nicio valoare.
Ivan Fernandez este un exemplu pentru noi toți de a fi mai buni, mai empatici, mai fair-play în viața de zi cu zi.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
Autor: Derevenco Ana
No Comment