ODIMM lansează apel de participare în cadrul Programului-pilot „Femei în afaceri”

odimm, programe pentru tineri, femei in afaceri

ODIMM anunță lansarea celui de-al patrulea Apel de proiecte în cadrul Componentei II a Programului-pilot „Femei în afaceri” (PFA).

La concurs pot participa femeile care gestionează o întreprindere de la 0 la 24 de luni, în special din zonele rurale. 

Dosarele pot fi depuse online în perioada 20 august – 20 septembrie, completând formularul

Câștigătoarele celui de-al patrulea Apel vor beneficia de un grant nerambursabil în valoare de până la 165 de mii de lei, bani oferiți din bugetul de stat și partea Uniunii Europene. Din suma totală, 110 mii lei lei sunt direcționați pentru investiții în achiziționarea echipamentelor și software, iar restul de 55 mii lei pentru servicii de dezvoltare a afacerii: cercetare, instruire și promovare. 

Până acum, 282 de proiecte investiționale au beneficiat de finanțare nerambursabilă în cadrul celor trei Apeluri ale programului. Programul-pilot „Femei în Afaceri a fost lansat în toamna anului 2016. Această inițiativă guvernamentală are ca obiectiv promovarea abilității economice și sociale din zonele rurale prin reducerea inegalității de gen, prin creșterea și dezvoltarea afacerilor, schimbarea percepției inovaționale, sporirea accesului la resurse, servicii și tehnologii moderne.

Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Implică-te în campania națională de colectare a deșeurilor electronice și electrice în cadrul IarmarEco
Next 3 workshop-uri la care trebuie să mergi neapărat weekend-ul acesta la IarmarEco 2019
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply