A început înregistrarea lucrărilor pentru Congresul Național de Pediatrie 2018

Congresul Național de Pediatrie 2018, lucrări științifice, Societatea de Pediatrie

Foto: thedo.osteopathic.org

Cercetătorii din domeniul medicinei, care vor să-și prezinte lucrările la cel de-al VII-lea Congres Național de Pediatrie, întitulat „URGENȚELE PEDIATRICE ȘI MANAGEMENTUL ACTULUI MEDICAL”, sunt îndemnați să trimită organizatorilor rezumatele lucrărilor. 

Evenimentul este organizat de către Societatea de Pediatrie din Republica Moldova și va avea loc pe data de 14 septembrie 2018, în cadrul Zilelor Sănătății la expoziția Moldmedizin & Molddent, ediţia a XXIV-a (CIE “MOLDEXPO” SA, Chisinau, str. Ghioceilor, 1).

Evenimentul cuprinde sesiuni plenare, simpozioane, discuții și prezentări la standurile expoziționale cu tematica:

– urgențele pediatrice;
– standardele de monitorizare a creșterii și dezvoltării copilului la nivelul asistenței medicale primare;
– specialitățile pediatrice:  neuropediatrie;  cardiologie pediatrică; reumatologie pediatrică;  pneumologie și alergologie pediatrică; gastroenterologie, hepatologie, nutriție; ș.a.

Informații editoriale: participanții care doresc să-și publice lucrările, sunt rugați să remită rezumatele în limba română și engleză, pana la data de 01 iulie 2018, în formă electronică, la adresa de e-mail: olga.cirstea@usmf.md.

Cerințele pentru rezumate sunt următoarele:

  • Rezumatul lucrărilor ştiinţifice trebuie să fie scris în limba româna și engleză şi nu trebuie să depăşească 3000 de caractere (inclusiv spaţii);
  • Titlul: scris cu majuscule cu maximum 200 de caractere (inclusiv spaţii);
  • Numele autorilor: nu folosiţi titluri profesionale/academice;
  • Afiliere: instituţie, oraș, ţară;
  • Introducere: va conţine informaţiile necesare pentru argumentarea cercetării şi obiectivul studiului, fiind explicate în mod clar;
  • Materiale şi metode: vor fi descrise principiul realizării studiului, inclusiv caracteristica materialului, metodele şi criteriile statistice utilizate;
  • Rezultate şi discuţii: o scurtă prezentare a noutăţilor, care au rezultat din procesul de cercetare;
  • Concluzii: O descriere a rezultatului corelat cu obiectivul şi istoricul prezentat în introducere;
  • Cuvinte cheie: 2-5 cuvinte.

În același timp, dacă doriți să prezentați subiecte în cadrul congresului, trimiteți cât de curând posibil titlurile lucrărilor, pentru a fi incluse în program.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB// Asociația „Concordia” angajează un contabil-șef serios, onest și responsabil
Next Cauți un JOB part-time vara aceasta?! Devino animator la Planeta Clounella
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply