Ești interesat de arta contemporană? Vino la o expoziție inedită CoLaboratory organizată la Artcor


Ești interesat de arta contemporană? Vino la o expoziție inedită CoLaboratory organizată la Artcor

Invităm iubitorii de artă și cei interesați de arta contemporană, new media și alte experimente vizuale la o expoziție inedită finalmente ajunsă în Chișinău, Republica Moldova.

Ultimele luni au stat sub semnul schimbării și al adaptării, al regândirii și al reflecției, domeniul cultural și artistic fiind unul dintre cele mai afectate de contextul actual. Astfel, centrele culturale germane din România și Republica Moldova și-au unit forțele cu scopul de a susține artiștii locali și de a le oferi oportunitatea de a se conecta digital cu artiștii din Germania în cadrul unei serii de rezidențe artistice digitale – CoLaboratory.

Prin acest proiect am propus un exercițiu de imaginație, invitând artiștii să reflecteze asupra schimbărilor prin care a trecut procesul artistic în ultimele luni.Ce formate alternative se nasc din această situație?
Cum ne ajută tehnologia să răspundem distanțării fizice/sociale?

În cadrul CoLaboratory am invitat 14 artiști din trei țări, grupându-i în perechi formate din artiști din România/Moldova și Germania. Tandemurile au colaborat pe durata unei luni de zile pentru a crea o lucrare de artă digitală care să îmbine două forme de exprimare artistică: imaginea și cuvântul.

Creațiile elaborate au fost prezentate până acum în cadrul festivalurilor de artă vizuală/new media: Amural Visual Festival (Brașov), Simultan Festival (Timișoara), Clujotronic Electro Arts Festival (Cluj), urmând a fi prezentate la Radar Festival de new media art (București) și la Brukenthal Museum of Contemporary art (Sibiu). Actualmente proiectele/proiecțiile vor ajunge la Chișinău, prezentarea va avea loc în cadrul expoziției la Artcor în perioada 04-06 noiembrie.

În program prezentarea proiectelor:

  • “An Archive of Solitude”
    Tandem Brașov: Hybrid Lab [ro] + Viktor Dallmann [de]
  • “The Comfort Zone”
    Tandem București: Silvia Grădinaru [ro] + Claire Fristot [de]
  • “Collaboratory Distances”
    Tandem Chișinău: Valeria Barbas [md] + Gregor Stockmann [de]
  • “Basic worries of empty seats”
    Tandem Cluj-Napoca: Adrian Ganea [ro] + Jasmina Al-Qaisi [de]
  • “Biscuits rattling inside a Tin Box”
    Tandem Iași: Florin Lăzărescu [ro] + Dawid Liftinger [de]
  • “Dear Alexandra”
    Tandem Sibiu: Alexandra Zidariu [ro] + Lea Sauer [de]
  • “The [C]”
    Tandem Timișoara: Ovidiu Hrin [ro] + Samuel Kramer [de]

Intrarea este liberă, accesul în sală fiind doar în baza înregistrării prealabile și în limita numărului de vizitatori limită la un anumit interval de timp. Vă puteți înregistra aici.

Important! La expoziție să veniți cu propriile căști pentru a putea audia lucrările. Ținând cont de restricțiile pandemiei, organizatorii nu vă pot pune la dispoziție căști. Vizitarea cu măști e obligatorie, respectăm distanța și alte norme prevăzute pe timp de pandemie.

CoLaboratory este o expoziție-proiect inițiat de organizațiile culturale germane din România și Republica Moldova: Goethe-Institut București, Centrul Cultural German AKZENTE, Centrul Cultural German Braşov, Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Centrul Cultural German Iași, Centrul Cultural German Sibiu, Centrul Cultural German Timișoara.

În parteneriat cu: Amural, RADAR New Media Art, Clujotronic, Artcor, Simultan Festival, Borderline Art Space.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cunoaște mai multe despre „Drumul banilor” în cadrul unor activități de educație financiară organizate de BNM
Next Job // Concurs de selectare a unui/unei experte care va consolida capacitățile managerilor școlari
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − six =