8 inițiative au fost selectate pentru a implementa proiecte sociale cu susținerea financiară UPSHIFT


upshift moldova

În speranța de a deveni o forță a schimbării în comunitățile din care vin și motivați de idei  inovative și dorință de dezvoltare, peste 100 de tineri din raioanele Ungheni și Cahul s-au înscris  la proiectul UPSHIFT Moldova. La finalul celor patru săptămâni de training și mentorat, 8  inițiative au fost selectate pentru a implementa proiecte sociale cu susținerea financiară a  granturilor UPSHIFT. 

În perioada 25 iunie – 18 iulie a avut loc tabăra de vară UPSHIFT Moldova, care a avut ca  scop abilitarea tinerilor din raioanele Cahul și Ungheni. UPSHIFT Moldova este un program de  antreprenoriat social pentru tineri, antrenând participanții în materie de scriere de proiect și  inovare socială, oferind tinerilor posibilitatea de a obține finanțare pentru ideile lor de proiect. În  acest an, la cea de-a treia ediție, UPSHIFT este parte a proiectului EVA – Promovarea egalității  de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN  Women în parteneriat cu UNICEF, astfel problematicile sociale pe care s-au axat proiectele  tinerilor au fost combaterea tuturor formelor de violență și discriminare. 

Cele 4 weekenduri de traininguri online, însoțite de sesiuni personalizate de mentorat au  întrunit peste 70 de tineri cu inițiativă din raioanele Cahul și Ungheni, 10 traineri specializați, și  echipa de proiect a programului. Participanții au fost ghidați prin toate etapele scrierii unui  proiect, au beneficiat de traininguri pe domenii de comunicare și leadership și au fost inspirați  pentru a deveni agenți ai schimbării în combaterea tuturor normelor negative și stereotipurilor  din societate. 

La finalul proiectului, 8 echipe au reușit să convingă juriul că ideile lor merită să fie  implementate în comunități. Printre tematicile de proiect selectate de tineri se numără bullying,  discriminarea pe criteriu de vârstă, discriminarea persoanelor cu dizabilități, cyberbullyingul sau  discriminarea în bază de gen. 

Loredana Starîi, membră a echipei câștigătoare Avangard, alături de Mihai Tudos,  Cătălina Mocanu și Elena Bratu, menționează că experiența UPSHIFT a fost plină de  ”cunoștințe, muncă intensivă, dedicare și emoții frumoase”. Alături de colegii săi, Loredana va  implementa o inițiativă pentru combaterea discriminării pe criteriu de vârstă în municipiul Cahul  sau cum tinerii să devină mai activi, și ne spune că motivația ei principală este să schimbe lumea  spre bine. Mihai crede că UPSHIFT oferă, inclusiv, posibilitatea locuitorilor celor două raioane 

de a afla mai multe despre activismul tinerilor și impactul pozitiv pe care îl aduc inițiativele  acestora. Mihai și echipa sunt cu toții voluntari la diverse organizații din raionul Cahul. 

Sergiu Brăileanu, alături de Anna Grecova își doresc să contribuie la eliminarea  discriminării și la incluziunea persoanelor cu dizabilități din comuna Moscovei, Cahul. Anna  mărturisește că implicarea ei în rezolvarea problemelor sociale este ghidată de mottoul ”dacă nu  eu, atunci cine?”, iar Sergiu descrie UPSHIFT ca fiind ”una dintre cele mai bune și interesante  experiențe” din viața sa. 

Valeria Codreanu, alături de sora sa Alexandra și Marina Postolachi vor implementa  inițiativa ”Generația egalității”. Tinerele au planificat construirea unui foișor, pentru a spori  dialogului social din localitate și pentru a organiza o serie de evenimente pe subiectul non violenței în satul Cornești, Ungheni. Valeria povestește cu entuziasm că proiectul lor „este  binevenit și apreciat de locuitori”. 

Alături de fetele de la ”Generația egalității”, o altă echipă de tineri din Cornești, în frunte  cu Cătălina Morozovschi planifică amenajarea unui teren cu aparate sportive în aer liber. Tinerii  sunt convinși că acest spațiu va contribui la promovarea comunicării între generații și la  combaterea discriminării de gen și de vârstă. Echipele din Cornești își propun să colaboreze în  organizarea trainingurilor și sesiunilor de informare pe non-violență. 

Felicia Narzîru și Alexandru Malenchii au reușit să obțină suport financiar pentru un  proiect care își propune combaterea stereotipurilor de gen din satul Pîrlița, Ungheni. Felicia este  Președintele Consiliului Local al Tinerilor, iar Alexandru este implicat în diverse inițiative și  concursuri. Din cuvintele Feliciei, UPSHIFT a fost pentru ea atât o experiență profesională cât și  personală, și cei doi speră că vor putea continua inițiativa propusă și după epuizarea finanțării  din proiect. 

Pe lângă echipele câștigătoare cu mai mulți membri, trei tineri curajoși au reușit să  dezvolte proiecte bazându-se doar pe propriile puteri. Adriana Slupețchi își propune să contribuie  la combaterea bullying-ului în Liceul Teoretic Sculeni și în comunitate. Ion Sîrbu, un alt tânăr  din Ungheni are ambiția de a lansa o platformă online de informare și sensibilizare împotriva  cyberbullyingului și pentru promovarea securității digitale, iar Patricia Reuțchi planifică mai  multe activități pentru combaterea bullying-ului și a discriminării în comuna Larga Nou, Cahul. 

Suma totală finanțată pentru proiectele tinerilor câștigători este de peste 200.000 de lei,  însă suportul pentru cele 8 echipe nu se limitează doar la cel financiar – în termen de câteva 

săptămâni echipele vor începe o perioadă intensă de mentorat, alături de trainerii UPSHIFT,  pentru implementarea cu succes a inițiativelor acestora. 

Rezultatele proiectelor și aspirațiilor învingătorilor UPSHIFT urmează să devină vizibile  în lunile care vin, de aceea vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook UPSHIFT Moldova  sau pe pagina web a programului pentru a afla mai mult despre succesele celor 8 inițiative  realizate de tineri. 

UPSHIFT este un program de inovare socială care susține implicarea tinerilor în  domeniul economic prin intermediul antreprenoriatului social. În Moldova acest program este  implementat de TEKEDU, partener UNICEF Moldova în cadrul proiectului EVA – promovarea  egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de  UN Women în parteneriat cu UNICEF.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous CNTM selectează 20 de organizații în cadrul unui program de capacitare
Next Concurs pentru identificarea logo-ului Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − 9 =