O tabără de vară de educație financiară destinată fetelor cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani a avut loc la Chișinău. Tabăra a fost organizată de AO Generația Nika în colaborare cu UN Women Moldova și cu sprijinul financiar al Suediei.
Tabăra de educație financiară cu genericul Money 101: Școala de bani s-a desfășurat pe parcursul a 4 zile și a avut ca scop să ofere cunoștințele necesare în materie financiară și să ghideze tinerele în calea spre independență financiară. Astfel, alături de mentorele programului, tinerele au învățat cum să stabilească obiectivele financiare, să gestioneze bugetul personal, să economisească și să investească, cum să transforme un hobby într-o afacere, și cum lucrează lumea criptomonedelor și NFT.
Pe parcursul taberei, tinerele au avut parte de activități practice și teoretice, jocuri creative, dar și teme pentru acasă. La finalul taberei, participantele au prezentat câte un produs la tema: “Cum înțeleg eu educația financiară?”. Astfel, tinerele au realizat videouri, reportaje, texte și imagini, chiar și poezii. Cele mai creative produse au fost alese de către participante și premiate de către organizatori și pot fi vizualizate aici.
„Atât femeile, cât și bărbații au nevoie de o educație financiară suficientă pentru a reuși să participe în viața socio-economică și să ia decizii financiare corecte pentru ei/ele, dar și pentru familiile lor. Femeile deseori au mai puține cunoștințe în domeniul financiar și mai puțin acces la produsele financiare decât bărbații. De aceea, femeile au necesități adiționale și specifice în ceea ce privește educația financiară. Multe femei și fete din Republica Moldova, nu au beneficiat niciodată de educație financiară nici la școală, nici acasă. Sperăm să schimbăm lucrurile pentru următoarea generație.
Din acest motiv, UN Women a pilotat prima tabără de educație financiară pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, pentru a le oferi cunoștințe, abilități și experiență. Aceasta le va oferi posibilitatea de a-și planifica și gestiona bugetul propriu, o afacere sau viitoarea profesie.”, a menționat Svetlana Andrieș, Specialistă Programe UN Women Moldova.
„Money 101 este Școala de bani la care mi-aș dori să poată avea acces orice adolescentă. Aici am creat o comunitate de tinere care privesc independența lor financiară deja ca pe o responsabilitate, totodată participantele știu că banii sunt o resursă care trebuie gestionată de către oameni și nu invers, iar constrângerile financiare pe care le avem trebuie să ne determine să căutăm soluții. Timp de peste 5 ani inițiativele noastre sunt dedicate creșterii unei generații care gândește antreprenorial și dezvoltă afaceri și startup-uri inovative și creative.”, a spus Viorica Cerbusca, fondatoare Nika Responsible Business Generation.
Tabăra de vară a fost organizată de AO Generația Nika în colaborare cu UN Women Moldova și cu sprijinul financiar al Suediei.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment