Ziua Verde la Ialoveni! Locuitorii orașului pot participa la o serie de activități


ziua verde ialoveni

Ești din Ialoveni? Vino pe 5 august 2021, începând cu ora 9:30 pentru a sărbători Ziua Verde în Ialoveni! Evenimentul va avea loc în Parcul Sfatul Țării.

Organizatorii invită cetățenii orașului Ialoveni la evenimente frumoase ce au în vedere eficientizarea energetică a orașului, curățenia și înverzirea orașului, activități creative pentru copii și părinți, discuții relaxante despre dezvoltarea orașului în spirit european precum și activități culturale.

Programul activităților:

Discuții la cafea” începând cu ora 09:30 sub forma de mic dejun orășenesc în care cetățenii orașului Ialoveni împreună cu Sergiu Armașu, domnul Lupu Mihail (Expert, Institutul de Energetică din Moldova) și cu doamna Nadejda Cebotari (Expert, Hai Moldova) vor discuta despre practicile și valorile europene legate de eficientizarea energetică, resursele regenerabile, reducerea poluării și îngrijirea ecologică a orașului. Considerăm că este nevoie de această sesiune de informare, deoarece cetățenii încă nu conștientizează cât de importante sunt aceste aspecte pentru creșterea calității vieții și a sănătății.

„Hai să ne facem orașul frumos”. În cadrul acestei activități se va derula o acțiune de ecologizare a orașului. Echipa CIPM și Nadejda Cebotari (Expert, Hai Moldova) vor mobiliza participanții să participe la ecologizarea propriului oraș și astfel să deprindă obiceiul de a păstra curățenia localității.

În paralel cu „Hai să ne facem orașul frumos” va fi organizată pentru doritori o discuție liberă sub denumirea de „Punct de informare despre enrgia verde” cu expertul Lupu Mihail și domnul Sergiu Armașu. Vom vorbi despre instalarea panourilor foto-voltaice, cum să vinzi surplusul de energie ca urmare a instalării panourilor foto-voltaice, cum se aplică schema de sprijin contorizare netă.

„Workshop creativ pentru părinți și copii” va începe ora 13:00. Echipe de părinți și copii vor lucra la proiectele lor creative despre Cum va arăta orașul meu în 10 ani?”. Cele mai ingenioase proiecte creative vor fi premiate.

„Realizări și planuri la o limonadă rece” care va începe la ora 14:30 va reprezenta o conferință mai formală la care va participa un reprezentant al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate realizările proiectului Ialoveni – orașul viitorului” precum și planurile de viitor ale Primăriei Ialoveni privind problemele de mediu și eficientizarea energetică. Mai mult decât atât, copiii vor prezenta cum văd ei viitorul orașului Ialoveni sub forma de cântec, dans, desen, pictură, teatru etc.

Dacă vrei să participi, scrie un mesaj la adresa office@cipm.md. Detalii, aici.

Evenimentul este organizat de Centrul de Inovare și Politici din Moldova.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 5 beneficii ale audiobook-urilor pe care orice iubitor de cărți ar trebui să le cunoască
Next Revitalizare urbană prin artă murală. Proiect urban de artă stradală
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 5 =