Vino să testezi profesiile viitorului! – Mediacor, 30 iunie 2022


Află mai multe despre profesiile viitorului! În premieră, în Republica Moldova au fost lansate programe de licență în Animație, Game Design și Producție Multimedia, cu 6 specialități absolut noi. Deja din 1 septembrie, vom avea primii studenți care vor studia cum să creeze un joc, să deseneze un personaj, să construiască o poveste, să regizeze un podcast.

Vrei să afli cum poți deveni student la una din aceste facultăți? Sau, poate, copilul tău e proaspăt absolvent, iar Animația, Game Designul și Multimedia ar prezenta interes pentru viitoarea lui profesie? Vino în data de 30 iunie, ora 13:00, la Mediacor la prezentarea Profesiilor Viitorului. Adresa: str. Alexei Mateevici 60, Chișinău – în spatele blocului central USM. Aici puteți să vedeți, să testați toate tehnologiile care vor fi implicate în procesul de studiu. La fel, vă veți informa despre noile specialități și toate universitățile la care puteți aplica documentele.

În agendă, cu participare gratuită, vă așteaptă:

1. ateliere practice privind elaborarea unui joc, schiță de desen animat și testarea echipamentului pentru domeniul multimedia.
2. prezentări și dialog cu companiile din sectorul privat, care vor oferi detalii despre procesul de angajare, competențele necesare pe piața muncii.
3. discursuri din partea rectorilor și reprezentanților universităților, precum și a autorităților care susțin proiectul.

Având în vedere interesul extrem de mare față de eveniment, vă rugăm să vă înregistrați aici, pentru a vă asigura un loc în sală.

Mai multe despre Profesiile Viitorului:
Universitățile din țară lansează, în cadrul admiterii 2022, oferta pentru trei noi specialități: game design, animație și producție multimedia. Acestea sunt sectoarele cu cea mai rapidă creștere din industria creativă globală. Dar și cu cifre totale de afaceri de peste 900 miliarde USD. Noile profesii vor putea fi studiate la 4 universități din țară:

  • Universitatea de Stat din Moldova (USM),
  • Universitatea Tehnică din Moldova (UTM),
  • Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC) și
  • Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice (AMTAP).

Fiecare universitate va prelua componenta specifică specializării sale. Studenții la noile programe de licență îi vor avea drept profesori pe practicienii din domeniile animației, jocurilor și multimedia. Pe lângă accesul la cei mai buni profesioniști din țară, studenții vor avea cursuri și cu specialiști din companii globale (Crunchyroll, Sony) și universități internaționale (Centrul de antreprenoriat din cadrul Universității UC Berkeley).

Învățarea la aceste specialități presupune utilizarea activă a tehnologiilor și un format interactiv al cursurilor. Asimilarea informației și înțelegerea teoriei este imposibilă fără a fi complementată de multe ore de practică în centrele de excelență Artcor, Mediacor ș.a. Introducerea noilor specialități în programul de învățământ a fost posibilă cu asistența Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vernisarea expoziției „CHIȘINĂUL ÎN CULORI”, 28 iunie 2022
Next 5 cărți pe care să le iei cu tine la plajă
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply