„Un nuc” Colța Teoctista


În ceața translucidă,

Stă un schelet plecat…

M-apropii, călcând ușor pe cioburi.

E chinuitul nuc, a cărei vertebre rupte

Atârnă în bătăi de soare.

Își strânge pletele cu un brâu,

Și cochetează cu vântul libertin.

Afară plouă, plouă cu frunze

Mii de victime ale unui zbor subit

Stau de-a lungul potecii.

Imagine dezolantă,

Ușor i se rupe haina de pe trup…

Rămân doar niște crengi

S-atârne în timp.

Îl sărută toamna,

Acum ale sale cicatrici…

Se umplu cu speranță,

Îmbrățișat de privirile trecătorilor

Se simte totuși singur.

El tace, se simte prizonier

Într-un deșert hibrid

Și doar pișcăturile matinale ale soarelui,

Îi amintesc că vine iarna.

Autoare: Colța Teoctista

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous A fost lansat Programul Municipal de Granturi, ediția 2022
Next 5 motive pentru care un Buget Personal eșuează
Colța Teoctista
About the author

Colța Teoctista

No Comment

Leave a reply