Încă din copilărie, lutul a devenit posibilitatea de expresie pentru Lilian Scutelnic. Acesta a devenit talisman pe care îl modelează după propriile simțiri și trăiri. A construit sute de căsuțe din lut pentru sine și pentru cei care îi admiră lucrările.
Lilian a devenit un exemplu pentru fratele său, Ruslan Scutelnic. Acesta, chimist de profesie, s-a lăsat ademenit de motivația și pasiunea cu care lucrează fratele său. Tandemul lor generează rezultate uimitoare sub forma unor căsuțe de lut.
Frații Scutelnic provin dintr-o familie de gospodari din părțile Floreștiului. Străbuneii lor au stat la baza fondării satului Mărășești, raionul Florești. Pictura, tapiseria și prelucrarea artistică a metalului sunt disciplinele pe care le-a învățat Lilian. Prioritatea și pasiunea lor actuală este arta ceramicii artistice. Până și copii acestora au moștenit dragostea pentru modelarea lutului.
„Dragostea față de căsuțe a apărut atunci când am fost prima dată la un târg în România, la Muzeul Satului din Sibiu. Acolo am văzut niște căsuțe extraordinar de frumoase. Nu aveam răbdare să ajung acasă, să iau o bucată de lut și să încep să le modelez, să găsesc locul fiecărui element. Mulți ne întreabă cui semănăm așa talentați?. Găsesc numai un răspuns: mama noastră avea deprinderi de a crea ceva. A fost croitoreasă și ne cosea haine și tot timpul făcea ceva nou”
Lilian Scutelnic
Brandul fraților Scutelnic poate fi considerată căsuța, așa cum o creează nimeni. Printre multiplele suvenire se conturează clar tematica vinului, figurine, teasc, ulcior sau măcar o cană cu vin.
Cei doi frați creează lucrări în serie, dar și lucrări unice. Au o experiență de peste cincisprezece ani. Prima lor lucrare a fost un clopoțel, afirmă Lilian. Acesta rămâne a fi cel mai popular și solicitat produs.
Lucrările artiștilor le vei putea descoperi și comanda pe traditional.md.
Urmărește paginile de Facebook și Instagram ale platformei pentru mai multe informații despre acestea. Dacă ești antreprenor și îți dorești să-ți promovezi produsele, nu ezita să ne contactezi.
Accesează pagina Youth.md pentru alte informații și oportunități.
No Comment