„Tekwill în Fiecare Școală” împlinește un an de activitate!


Au adus profesiile viitorului mai aproape de elevii și profesorii din întreaga țară, iar astfel, au pus bazele transformării educației în Republica Moldova. Timp de un an de lansarea celui mai revoluționar proiect educațional din țară – „Tekwill în fiecare școală” – 20.000 elevi și 590 profesori din 234 școli din toate regiunile țării, au fost beneficiarii acestei inițiative.

Astfel, programul de studii a fost completat cu cursurile opționale ce îi pregătesc pe tineri de profesiile viitorului: Design grafic, Proiectare și Dezvoltare Web, Programarea Algoritmilor in C/C++, Inteligență artificială, Aplicații mobile.

Ana Chirița, directoare, Proiecte Strategice, ATIC/directoare, Proiectul Tekwill: „Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” a fost conceput ca să răspundă noilor provocări și necesități ale domeniului IT. Prin intermediul programului, ne-am propus să creăm un spațiu în care elevii din instituțiile de învățământ general să aibă acces la tehnologii și să se familiarizeze cu profesiile viitorului. Asta deoarece școala este acea instituție în care facem primii pași spre educație și cea care ne formează ca personalitate. Fiecare copil care studiază una sau mai multe discipline din cadrul „Tekwill în Fiecare Școală” beneficiază de oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile și competențele pentru profesiile viitorului. Cu susținerea Ministerului Educației și Cercetării, am reușit să modernizăm oferta curriculară și să oferim tinerilor posibilitatea să vadă dacă se regăsesc într-o carieră în IT sau să dezvolte noi competențe digitale care să-i ajute în viitor.”

Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” este dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, prin Memorandumul de înțelegere semnat la data de 22 iulie 2020. 

Valentin Crudu, șeful Direcției Învățământ general, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării: „Prin intermediul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală”, împreună am reușit să instruim peste 20.000 de elevi din instituțiile de învățământ general și să-i apropiem de tehnologiile viitorului. În acest an, au crescut considerabil și numărul școlilor care fac parte din proiect, iar succesele obținute demonstrează că trebuie să continuăm să dezvoltăm educația. Urmează o nouă etapă pentru „Tekwill în Fiecare Școală”, cu multe oportunități și suprize pentru toți cei din învățământul general.”

Crearea cursurilor a fost posibilă prin mobilizarea eforturilor financiare ale sectorului privat și ale cetățenilor țării și ale diasporei, precum și a partenerilor externi de dezvoltare – USAID, Suedia, EU4MOLDOVA și PNUD Moldova.

Scott Hocklander, directorul misiunii USAID Moldova: „Abilitățile pe care elevii și le dezvoltă astăzi tind să corespundă solicitărilor de mâine, de pe piața muncii. Acest lucru este valabil pentru toate țările, inclusiv pentru Moldova, de aceea USAID Moldova a susținut cu mândrie, încă de la început proiectul  „Tekwill în fiecare școală”.  Credem că un sistem educațional puternic va ajuta Moldova să se dezvolte și să fie prosperă.  Astfel, investiția în educație și într-un conținut tehnologizat de ultimă oră este o parte importantă a angajamentului USAID Moldova de a transforma viitorul țării. La mulți ani, „Tekwill în fiecare școală”. Așteptăm cu nerăbdare să vedem și  realizările ulterioare.”

Dima Al-Khatib, Reprezentantă Rezidentă PNUD în Republica Moldova: PNUD este un susținător global al transformării digitale la nivel mondial, iar aici, în Moldova, ne angajăm să susținem eforturile Guvernului pentru o transformare digitală a principalelor sectoare. Suntem mândri de parteneriatul și sprijinul nostru pentru programul „Tekwill în fiecare școală” și de modul în care îmbrățișăm călătoria transformării digitale și de dotare a 10 laboratoare digitale cu dispozitive de înaltă performanță și cu un spațiu modern în care elevii și-ar putea dezvolta abilitățile tehnice și proiectele inovatoare.

Madelene Eichhorn, manageră de programe/ analistă în domeniul cooperare pentru dezvoltare, Ambasada Suediei în Moldova:  „Valorile de bază a Suediei sunt definite de incluziunea socială, egalitate și acces la o serie de oportunități. Fiecare fată și băiat au dreptul la educație relevantă.Suedia este un promotor aprig al egalității de gen de aceea, suntem convinși că, prin participarea la proiectul „Tekwill în fiecare școală”, mai multe fete tinere din toată țara vor descoperi discipline STEM, își vor dezvolta abilități tehnice și vor fi lideri și formatori ai unui viitor durabil și incluziv.”

Catarina Nillson, manageră de programe, EU ICT Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei în Moldova:  „Am dori să subliniem rolul-cheie jucat de profesori. Este nevoie de pedagogi buni și de un model inovator de predare pentru a crește o generație de talente tehnologice. Suedia își exprimă mulțumirea față de toți cei 2.000 de profesori care au participat la activitățile „Tekwill în fiecare școală”, pe parcursul verii, pentru ca acum, să poată preda și inspira elevii din întreaga țară. Așteptăm cu nerăbdare continuarea succeselor înregistrate de acest program.”

Boris Filipov, manager de proeicte în cadrul Delegației UE în Republica Moldova: „Transformarea digitală se numără printre proritățile UE, inclusiv pentru țările din cadrul Parteneriatului Estic. Noul Guvern al Republicii Moldova are planuri ambițioase în acest domeniu, pe care deja le susținem. Printre alte sarcini importante, consolidarea competențelor digitale ale tinerei generații este esențială pentru o transformare digitală de succes.  Elevii de astăzi trebuie să se pregătească pentru profesiile viitorului, care sunt legate de disciplinele STEM. Am fost bucuroși să ne aliniem acestei inițiative, în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, alături de alți parteneri de dezvoltare. Acesta a permis extinderea și în regiunea de sud a Moldovei. Ne bucurăm că la doar un an de implementare putem vedea primele rezultate promițătoare ale inițiativei. Este abia începutul unei lungi călătorii, sunt încrezător că vom vedea și alte succes în viitorul apropiat.”

Iar cu ocazia primei aniversări, proiectul „Tekwill în fiecare școală” își mărește familia și lansează perioada înscrierilor pentru noul an școlar. 

Pentru anul academic 2022-2023, în cadrul proiectului urmează a fi selectate 100 de școli. Până în data de 22 februarie, instituțiile de învățământ trebuie să prezinte:

  • Formularul de înregistrare completat (disponibil AICI);
  • Scrisoare de angajament semnată de către directorul instituției;
  • CV-urile profesorilor;
  • Video de prezentare a motivației instituției și a echipei de profesori.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tekwill.online

Și pentru că succesele și perseverența profesorilor sunt răsplătite, pe parcursul primului an de activitate proiectul „Tekwill în fiecare școală” i-a răsplătit pe profesorii care au făcut performanță. De aceea, inițiativa lansează campania „Adoptă un profesor inovator” prin care încurajează reprezentanții mediului privat să susțină profesorii care pregătesc viitoarea forță de muncă. 

Timp de un an, inițiativa a lansat și o competiție pentru elevii care studiază profesiile viitorului, care i-a motivat pe tineri să-și pună în practică abilitățile digitale și creativitatea. Astfel, 30 de școli membre ale comunității s-au înscris la acest concurs, iar câteva echipe s-au bucurat de premii. O nouă ediția va fi lansată și pentru anul academic următor și va fi mult mai extinsă și va avea mai multe categorii pentru participare. 

Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” este dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, prin Memorandumul de înțelegere semnat la data de 22 iulie 2020.

Crearea cursurilor a fost posibilă prin mobilizarea eforturilor financiare ale sectorului privat și ale cetățenilor țării și ale diasporei, precum și a partenerilor externi de dezvoltare – USAID, Suedia, EU4MOLDOVA și PNUD Moldova.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Evenimente pentru tineri // Descoperă profesia de pediatru cu Mihai Stratulat
Next Participantele „ICT4Women Cahul” s-au întâlnit cu ambasadoarele Tech Women Moldova
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × five =